Puținii fani care mai vin în Zăvoi cer demisia băncii tehnice a echipei CSM Râmnicu Vâlcea

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 02 Nov. 2014, 17:16 Campionat
Puținii fani care mai vin în Zăvoi** cer demisia băncii tehnice a echipei CSM Râmnicu Vâlcea

CSM Râmnicu Vâlcea a pierdut sâmbătă, în Zăvoi, 1-2 (1-0) cu Fortuna Poiana Câmpina, în ultima etapă a turului Ligii 2, iar la finalul jocului o parte din puținii spectatori ce au asistat la meci au cerut demisia antrenorilor.

Deși pornea cu ambiții de promovare, la finalul turului CSM are -6 în clasamentul adevărului și este pe locul 6 în Seria II, fără nicio perspectivă și cu un joc ce nu atrage publicul la stadion, dar nici rezultatele. Până acum, formația din Râmnicu Vâlcea a acumulat doar două victorii în zece jocuri și are cele mai multe egaluri obținute în toată Liga 2, șase, la fel ca Rapid CFR Suceava. Suporterii vâlceni au fost furioși și au vociferat după joc la adresa antrenorilor și jucătorilor.

În sezonul trecut, cu Claudiu Niculescu pe bancă, CSM Râmnicu Vâlcea se lupta la promovare și avea o medie consistentă de spectatori, peste 1.000 de fani pe meci. Prestațiile foarte slabe ale echipei lui Erik Lincar din actualul sezon au alungat complet publicul din Zăvoi, așa cum a sesizat în urmă cu două săptămâni și Ion Crăciunescu. La ultimele trei jocuri ale CSM-ului, în tribună abia s-au strâns două-trei sute de suporteri, iar numărul acestora continuă să scadă.

Fostul arbitru trăgea un semnal de alarmă încă din etapa a 7-a, după egalul alb de „acasă” cu FC Olt. „Eu când am văzut Vâlcea, am crezut că este o echipă care nu are bani nici să treacă strada, dar, după joc, am aflat cu mirare că salariile sunt la zi. Altfel, nu îmi explic comportamentul echipei, acest joc bătrânesc, o echipă lungă, toate mingile aruncate pe Coman, în rest, nimic! Echipa joacă cel mai slab fotbal din ultimii trei ani. Nu cred că asta e valoarea lotului, sunt ceva individualități, dar echipa nu arată nimic. Nu e întâmplător locul pe care se află, după cum joacă, e o poziție meritată”, a spus la mijlocul lunii octombrie fostul președinte al echipei Chindia Târgoviște. Acesta declara atunci că șefii clubului trebuie să ia măsuri pentru redresarea situației. „Sponsorii trebuie să ia urgent măsuri, pe toate palierele. O măsură exactă o dă publicul, care nu mai vine la stadion, că nu are ce să vadă, este o echipă complet blazată. Cred că, dacă se lasă intrarea gratuită și tot nu se umple o tribună, asta este condamnabil. Dacă domnului Lincar și jucătorilor le place ceea ce se joacă, atunci, să meargă ei în altă parte. Că în acest ritm, îndepărtează și sponsorii de la Damila de echipă și se alege praful și de fotbal la Vâlcea, oamenii aceia bagă niște bani, iar jucătorii parcă sunt la pensiuni de domnișoare. Eu sunt obișnuit cu un fotbal de calitate la Vâlcea, cu câteva mii de spectatori. Am luat taxiul și am alergat să prind repriza secundă, dar am plecat decepționat, de acum încolo, nu mai vin nici eu la stadion”, declara Crăciunescu.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru
 

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 02 Nov. 2014, 17:16 Campionat
Pe aceeași temă