Știința Miroslava și-a atins obiectivul și a reușit să plece neînvinsă, sâmbătă, de la Clinceni, de pe terenul uneia dintre fruntașele Ligii a 2-a, Academica, cu care a remizat 0-0. Gazdele au controlat meciul în cea mai mare parte, dar Știința a contraatacat periculos în mai multe rânduri și a fost la un pas să dea lovitura în prelungiri, deși juca în inferioritate.
Prima mare ocazie a partidei s-a consumat la poarta Științei, în minutul 4, când Blejdea a trimis peste poartă, dintr-o poziție bună. Oaspeții au reacționat zece minute mai târziu, prin Buhăcianu, care l-a găsit la post pe portarul Ureche, cu un șut de la 20 de metri. În minutul 23, Miroslava a fost la un pas de a deschide scorul. Agrigoroaei a centrat perfect de pe partea stângă, Buhăcianu a pus latul, dar mingea s-a dus milimetric pe lângă vinclu. Două minute mai târziu a venit rândul gazdelor să treacă pe lângă gol, Chindriș intervenind salutar în fața lui Popescu, care scăpase singur cu portarul.
Oaspeții, în inferioritate numerică pe final
Repriza secundă s-a derulat după același scenariu, ambele echipe având ocazii bune de a marca. Intrat pe teren în minutul 59, atacantul împrumutat de la CSM Poli Iași, Sabin Moldovan, a fost aproape de gol după doar un minut, dar a trimis slab, cu capul, dintr-o poziție bună. Kerezsy a forțat victoria în ultimul sfert de oră, prin introducerea masivului atacant Alex Marin, dar planurile i-au fost date peste cap după ce Horia Crișan a văzut al doilea galben și a fost eliminat, în minutul 84.
Pe final, ambele formații puteau da lovitura. Mai întâi gazdele, prin Sabin Moldovan, în minutul 87, apoi oaspeții, care nu au știut să gestioneze un contraatac în superioritate numerică și au ratat șansa victoriei, în ultimul minut al prelungirilor.
Academica rămâne neînvinsă în acest an, acumulează 40 de puncte și coboară o poziție în clasament, până pe 6. De cealaltă parte, Știința obține un punct important, de moral, care-i permite să urce un loc în ierarhia ligii secunde și să abordeze cu mai multă încredere o serie de foc cu CS Mioveni (acasă), Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt (ambele în deplasare).
Ilie Poenaru: „Meritam să câștigăm. Jucătorii mei sunt foarte dezamăgiți”
La finalul partidei, antrenorul gazdelor, Ilie Poenaru, i-a acuzat pe jucătorii echipei oaspete că au refuzat fotbalul.
„N-am reușit să câștigăm un meci pe care l-am controlat 90 de minute. Nu am reușit să fructificăm ocaziile pe care le-am avut. Am avut și un penalty clar, neacordat. Am jucat cu o echipă care a refuzat total fotbalul, au venit doar pentru a lua un punct. Jucătorii noștri au crezut că este deja rezolvat meciul cu Miroslava, venind după două rezultate bune. Sunt tineri, mai au multe lucruri de învățat. Erau foarte dezamăgiți după meci iar asta mă bucură, înseamnă că suferă”, a declarat Ilie Poenaru.
Adrian Kerezsy: „Remiza este echitabilă. Am irosit șansa unei victorii pe final, dar un succes al nostru nu era meritat”
De cealaltă parte, antrenorul oaspeților, Adrian Kerezsy, s-a declarat mulțumit cu acest punct și consideră că rezultatul este echitabil.
„Având în vedere cum s-a desfășurat partida, consider că rezultatul este echitabil. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători tineri, tehnici, bine așezați în teren. Până în momentul de față este cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o, în condițiile în care eu am preluat echipa după meciurile cu Sibiu, Călărași și Chindia. Au avut și ei ocazii de gol, dar și noi. În al patrulea minut de prelungiri am avut un contraatac 3 contra 1, dar nu am știut să gestionăm acea fază și am dat cu piciorul unei șanse mari de a marca golul victoriei. Un succes, însă, pe care recunosc că nu l-am fi meritat după aspectul jocului”, a declarat antrenorul Adrian Kerezsy.
Tehnicianul echipei ieșene este convins că acest punct le va da încredere elevilor săi înaintea meciurilor foarte dificile cu Mioveni, Chindia și Hermannstadt.
„Față de cele două meciuri pe care le-am disputat pe teren propriu în acest an, cu FC Argeș și Metaloglobus, la Clinceni am jucat pe un teren impecabil, iar jucătorii noștri și-au putut arăta calitățile. Păcat că nu putem beneficia și acasă de un astfel de teren. Per total, sunt mulțumit de jocul echipei. Sigur, era loc și de mai bine, dar un punct obținut pe terenul echipei de pe locul 5 este mulțumitor. Este un rezultat care poate conta în economia luptei pentru menținerea în liga a doua, dar în primul rând acest egal este foarte bun pentru moralul jucătorilor. Ne dă încredere pentru următoarele meciuri, după două jocuri acasă în care ne-am pus mari speranțe și nu am reușit decât un egal. Acest punct nu are, însă, nicio valoare dacă nu este urmat de o victorie cu Mioveniul, în etapa viitoare, pe propriul teren”, a conchis Kerezsy.
ACADEMICA CLINCENI – ȘTIINȚA MIROSLAVA 0-0
Ureche – Fl. Achim, Găină, Andr. Răuță, Mih. Dobrescu – Pațurcă (Chitaș 85′), Vl. Mihalcea, Bg. Barbu, Al. Popescu – C. Gheorghe (cpt.)(Gliga 63′), Blejdea (S. Moldovan 59′)
Rezerve neutilizate: Oct. Vâlceanu – Târșă, Gal, Mih. Șandru
Antrenor: Ilie Poenaru
Turiță – Andr. Chindriș, H. Crișan, Seb. Bucur, Agrigoroaei – Milea (cpt.) – Ambrosie (C. Nemțanu 55′), Căruță (Izmană 46′), Cărăruș (Al. Marin 77′), Ad. Viorică – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Târnovanu – Moisi, Asăvoaei, Țapu
Antrenor: Adrian Kerezsy
Eliminat: Horia Crișan 84′ (cumul de cartonașe galbene)
Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov); Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Florin Liviu Burlacu (Urziceni) și Mihaela Țepușă (București).
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: Știința Miroslava