Primul derby, în nocturnă

10 Sep. 2010, 11:52 Campionat
Primul derby,** în nocturnă

CS Mioveni va juca în această seară
meciul cu Poli Iași, contând pentru etapa a doua a campionatului
Ligii a II-a. Partida este primul derby al galben-verzilor în noul
sezon, de la acest joc așteptându-se o victorie.

Cele două echipe nu s-au mai
întâlnit până acum decât de două ori în meciuri oficiale, în
sezonul 2007 – 2008, când Mioveniul evolua în Liga I. Atunci, la
Mioveni, gazdele s-au impus cu 1-0, iar la Iași, moldovenii au
câștigat tot cu 1-0.

În acest campionat, Poli Iași a
început cu stângul, pierzând în deplasarea de la nou-promovata ACU
Arad, pentru ca, etapa trecută, să învingă cu 2-1 pe FC Argeș, după
un meci în care golul victoriei a fost înscris dintr-un penalti
inventat. De partea cealaltă, galben-verzii au remizat în primul
meci la Voința Sibiu și au câștigat cu 3-1, sâmbăta trecută, acasă,
cu ACU Arad.

„Este un meci important
și dificil. Ne gândim să câștigăm cele trei puncte puse în joc.
Iașiul, chiar dacă nu este o echipă omogenă, are jucători de
valoare, cu experiență mare, și mă refer aici la Dino Eze, la Panc,
Robert Neagoe, Pălimaru. Am însă încredere că elevii mei vor avea
atitudine pozitivă în acest meci și determinare. Adversarii sunt o
contracandidată la promovare și asta este un motiv în plus ca
jucătorii noștri să se mobilizeze. Avem un lot puternic, iar prin
venirea lui Dulcea sperăm să obținem o nouă
victorie!”
, ne-a declarat ieri antrenorul
Mioveniului, Cristi Negru.

Articol scris de Silviu
Mihai

10 Sep. 2010, 11:52 Campionat
Pe aceeași temă