Anunțul că recepția noului stadion din Târgu Jiu va fi făcută în scurt timp de către constructor și Compania Națională de Investiții (CNI), iar arena va fi bună de joc cel mai probabil din luna octombrie a determinat mai multe cluburi de fotbal să îl asalteze pe primarul municipiului din județul Gorj cu cereri. Pe lângă Pandurii Târgu Jiu, Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2) și U Craiova 1948 SA (Liga 3) își doresc să joace și ele pe stadionul din orașul lui Brâncuși. Mai nou, Universitatea Craiova (Liga 1) ia în calcul să își dispute câteva meciuri la Târgu Jiu, până când propria arenă își va rezolva problema cu gazonul.
Finalizată după aproape șase ani, arena din Târgu Jiu a costat peste 28 de milioane de euro și are puțin peste 12.000 de locuri. Stadionul Municipal ar fi trebuit inaugurat în 2016, însă ar putea fi dat în folosință în luna octombrie 2019.
Marcel Romanescu: „Sunt foarte multe solicitări ale unor echipe de fotbal pentru a juca pe stadionul din Târgu Jiu”
Primarul Marcel Romanescu iese tot mai mult în față atunci când e vorba de noua noua bijuterie a orașului Târgu Jiu și a spus că are pe masă deja trei solicitări din partea unor cluburi care doresc să joace pe stadionul Municipal.
„Pe mine mă încântă această procedură care se va realiza în curând (n.r. – recepția stadionului), pentru că sunt foarte multe solicitări ale unor echipe de fotbal pentru a juca pe stadionul din Târgu Jiu. Mai întâi avem un contract de comodat cu clubul Pandurii Târgu Jiu, care, din momentul omologării acestui stadion, îl va putea folosi gratuit. Dar sunt solicitări și din partea clubului ACS Viitorul și din partea FCU Craiova (n.r. – se referă la Viitorul Pandurii și U Craiova 1948 SA), și, din ce am înțeles, ar exista posibilitatea ca și echipa CS Universitatea Craiova, patronată de domnul Mihai Rotaru, să ne adreseze o solicitare pentru folosirea acestei baze sportive pe perioada în case se schimbă suprafața de joc pe arena din Bănie”, a spus, citat de pandurul.ro, primarul din Târgu Jiu.
Pandurii joacă în acest moment pe terenul sintetic de lângă noua arenă, iar Viitorul Pandurii și U Craiova 1948 SA își desfășoară amândouă meciurile de acasă pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.
„Nu este târziu nici acum să vină FCSB”
Edilul-șef al orașului Târgu Jiu vrea cât mai multe echipe care să joace pe noua arenă. Acesta și-ar dori-o gazdă și pe FCSB.
„Toate echipele sunt binevenite. Eu mă bucur că există solicitări pentru folosirea arenei și mă bucur, în același timp, pentru cetățenii din municipiul Târgu Jiu și din județ, care pot asista la meciuri oficiale pe stadion după cinci ani în care arena nu a putut fi folosită, pentru că s-a realizat aveastă investiție. Este o investiție foarte mare, de 26 de milioane de euro, și cred că se va putea folosi la parametri optimi. Sper ca după această recepție să putem beneficia ca municipalitate de un stadion la standarde necesare pentru organizarea oricărui gen de competiții, fotbalistică sau de atletism. Mi-aș fi dorit ca acest proces de recepție să se fi derulat acum câteva luni, când FCSB ar fi dorit să joace la Târgu Jiu. Dar nu este târziu nici acum”, a mai declarat Marcel Romanescu.