FC Bihor a așteptat până în etapa a 32-a ca să se întoarcă dintr-o deplasare cu toate cele 3 puncte în acest retur. S-a întâmplat unde era cel mai greu de crezut, la Curtea de Argeș, echipă care este foarte aproape de o promovare istorică în Liga 1. Scorul final a fost cel mai des întâlnit în acest sezon pentru FC Bihor, și anume 2-1. Golurile formației orădene au fost marcate de Ayza în minutele 32 și 65, iar pentru Internațional a redus din handicap Frasineanu în min 72, după ce a transformat cu siguranță o lovitură de la 11 metri.
Â
După meci, antrenorul Zoltan Vig era fericit și ne-a declarat următoarele: „A fost un meci destul de greu, am învins o echipă care va ajunge în Liga 1. Sincer vă spunca aveam emoții să se repete scenariul de la începutul sezonului, când am pierdut mai multe partide după ce am condus cu 1-0 la pauză. Îi felicit pe băieți că s-au concentrat și au înțeles importanța jocului. Am avut și noroc, însă am jucat și mai bine, am închis culoarele și am avut posesie bună.” a spus „principalul” orădean.
Â
Această victorie a adus liniștea în curtea bihoreană, dar și speranța într-un sezon viitor mai bun, acest lucru fiind subliniat și de tehnicianul echipei: „Din fericire putem sta liniștiți în ultimele două jocuri. Vrem să câștigăm ultimul meci de acasă ca să le facem o bucurie suporterilor. La începutul anului nu credeam că vom ajunge să avem emoții la retraogradare, însă e bine că am trecut peste. Sezonul viitor sunt sigur că nu vom mai trece prin așa ceva.” a încheiat Zoltan Vig.
Â
În penultima etapă a sezonului 2008/2009, FC Bihor întâlnește acasă în derby-ul local pe Liberty Salonta, și nu va putea conta pe Cozma și pe Lukacs, ultimul fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.Â
Â
Â
                      Articol scris de Gabriel MORARIU
Â