Previziunile sumbre ale unui jucător al echipei ASU Poli despre situația creată de coronavirus: „Nu știu dacă se va mai relua acest sezon. Trebuie să ne protejăm” | EXCLUSIV

Suspendarea campionatului din cauza epidemiei COVID-19 îi forțează pe jucători să stea departe de gazon. Conștienți că-și vor pierde din capacitatatea de efort, fiecare dintre ei încearcă să nu iasă cât de cât din ritm, deși programul de pregătire se rezumă acum, pe perioada instaurării stării de urgență, la exerciții în apartamente sau la curte, în cazul celor care nu stau la bloc. În această situație se regăsește și fundașului echipei ASU Politehnica Timișoara, Ionuț Coadă.

Originar din Drobeta Turnu Severin, Coadă s-a reîntors în orașul natal de mai bine de zece zile și așteaptă ca situația să revină la normal. „După meciul de la Chiajna (n.r. – disputat la data de 7 martie și pierdut de ASU Poli cu scorul de 2-1), am făcut antrenament până joi, când am aflat că nu mai jucăm partida cu Turnu Măgurele. Am primit liber până luni, când trebuia să revenim la stadion, dar nu am mai făcut antrenament și am rămas în stand-by până miercuri, fiindcă situația era incertă. Apoi, o dată cu decretarea stării de urgență, jucătorii care nu erau din Timișoara au plecat acasă. Cu toții suntem afectați de această pandemie. O să avem nevoie de reacomodare la efort. O să încercăm să ne antrenăm cum putem, pe unde putem, ca să ne menținem cât de cât forma sportivă. O să merg și la țară la bunici. Nici nu știm cum e mai bine să procedăm. Cert e că trebuie să ne protejăm”, a declarat Ionuț Coadă pentru Liga2.ro.

Ionuț Coadă: „Nu știu dacă se va mai relua acest sezon”

Fundașul va împlini 23 de ani pe data de 7 mai, înainte ca Liga 2 să se reia, în cazul în care termenul de 16 mai va fi respectat, dar severineanul ia în calcul și un scenariu sumbru. „Nu știu dacă se va relua campionatul pe 16 mai. De fapt, nu știu dacă se va mai relua acest sezon. Orice e posibil, atâta timp cât s-a anulat și EURO. Eu sper totuși ca lucrurile să revină la normal și să putem juca din nou fotbal, în România, în condiții normale”, a mai spus Coadă.

Fostul junior de la CSS Dobeta Turnu Severin a jucat 11 jocuri în actualul sezon din Liga 2, interval în care a bifat 700 de minute pe teren. În 2020, în jocurile cu Rapid (0-0) și Concordia Chiajna (1-2), n-a fost utilizat. Echipa sa a stat în etapa a 21-a, deoarece adversara stabilită inițial, Daco-Getica București, s-a retras din competiție în tur.

Bănățenii au jucat, pe 22 februarie, pe un amicat cu FK Zemun, iar Coadă a intrat pe parcursul jocului câștigat de echipa sa cu 2-1.

ASU Politehnica a intrat în pauza forțată de pe locul 11, cu 32 de puncte acumulate, la șapte în spatele ocupantei locul 2, CS Mioveni, și la opt peste Concordia Chiajna, ultima clasată pe locurile retrogradabile.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă