Polgar: „Vrem să arătăm că meciul de la Vâlcea a fost o greșeală”

30 May. 2012, 14:08 Campionat
Polgar: „Vrem să arătăm** că meciul de la Vâlcea a fost o greșeală

Mijlocașul dreapta al celor de la FC Olt, Norbert Polgar, spune că echipa are datoria morală de a obține cele trei puncte în ultima etapă, după eșecul din Zăvoi. Jucătorul de bandă a arătat dorința de a câștiga în deplasarea de la CSM Râmnicu Vâlcea, însă mobilizarea colectivă a lipsit.

Alb-vișiniii au făcut un joc slab în deplasarea de la CSM Râmnicu Vâlcea, adversarii administrându-le scurt un 2-0, goluri încasate în primele 30 de minute. Mijlocașul dreapta al grupării FC Olt Slatina, Norbert Polgar, s-a numărat printre puținii jucători care nu au tratat partida cu superficialitate.

Jucătorul de bandă a avut o ocazie mare de a întoarce soarta partidei, însă a ratat incredibil, „scărița” trimisă peste portar fiind scoasă, in extremis, de fundașul grupării vâlcene Tomezei.

„După părerea mea nu l-am tratat ca pe un meci de vacanță, eu cel puțin am încercat să îmi fac treaba 100%. Nu avem regrete doar pentru faptul că am primit gol, avem regrete că nu am reușit să scoatem un rezultat pozitiv. Îmi pare rău că nu am înscris, am vrut să dau peste portar, nu am văzut că cineva urmărește mingea, Tomozei a ajuns înaintea mea și a scos în ultimul moment. Păcat că nici eu, nici Dragalina n-am reușit să marcăm, poate ar fi fost altceva”, a declarat mijlocașul grupării alb-vișinii.

„Vrem să terminăm cu capul sus”

Jucătorul de bandă dreaptă, Norbert Polgar, speră să-și ia revanșa, după ratarea imensă din runda precedentă, în meciul cu FC Bihor. Mijlocașul speră ca sezonul să fie încheiat cu o victorie.

„Este ultimul meci, jucăm acasă, trebuie să terminăm cu capul sus. Noi abordăm fiecare meci la victorie, pe mine unul nu m-ar mulțumi un egal și cred că așa gândesc și colegii mei. Vrem să arătăm că meciul de la Vâlcea a fost o greșeală, să terminăm cu o victorie acest sezon”, a mai spus mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Norbert Polgar.

Polgar s-a alăturat în iarnă lotului pregătit de Dan Oprescu, iar în scurt timp și-a câștigat locul de titular în cadrul echipei.

Sursa: Gazeta Nouă

30 May. 2012, 14:08 Campionat
Tags:
Pe aceeași temă