Căpitanul CS Universității și-a condus echipa spre izbândă în meciul cu FC Olt marcând golul victoriei în minutul 73. Craiovenii au evoluat în 10 jucători încă din minutul 3, Izvoranu fiind eliminat imediat după începutul jocului.
Mihăiță Pleșan, autorul golului de trei puncte din partida cu FC Olt, consideră că alb-albaștrii au trecut un veritabil test de maturitate, reușind să învingă în ciuda faptului că au evoluat în inferioritate și au început meciul de la 0-1. Pleșan a spus: „Am avut eliminat în minutul 5, apoi la Curelea a fost penalti în prima repriză. Cum să fim echipa Federației? Suntem echipa orașului Craiova, am demonstrat că merităm să îmbrăcăm aceste tricouri. A fost un test greu, pe care nu știu câți îl puteau trece. Să joci din minutul 5 în 10 oameni și să începi de la 0-1, să ratezi și un penalti și să câștigi, înseamnă că ești o echipă mare. Dedic victoria tuturor oltenilor. Sincer, îmi doresc să promovăm și noi și FCU, să fie cât mai mult fotbal în Craiova. Pentru că au fost ani în care Craiova a fost privată de fotbal de calitate”.
Prin golul marcat, Pleșan a salvat echipa, și implicit onoarea finului său Izvoranu, eliminat în minutul 3: „Finul Izvoranu va trebui să dea berea, să dea masa, are mult de plată. Nu știu dacă era eliminare, a fost penalti, dar nu era de roșu pentru că nu a fost în postură de ultim apărător. Mai era Cârjă în zonă”.
CS Universitatea Craiova a câștigat cu 2-1 întâlnirea cu FC Olt Slatina, din etapa a opta a campionatului.
Sursa: CS U Craiova
Foto: Florin CEAUȘU