Paul Codrea, primul meci și prima victorie cu Ripensia în Ciarda Roșie: „Nici acum nu stăm liniștiți, dar măcar respirăm”

Marius ANGHEL 12 Mar. 2018, 21:19 Campionat

Paul Codrea a debutat cu o victorie în Ciarda Roșie, la primul meci oficial ca antrenor principal al Ripensiei, 2-1 cu Dacia Unirea Brăila în cadrul etapei a 24-a a Ligii 2. Un rezultat important în lupta pentru evitarea retrogradării, aspect remarcat de tânărul tehnician. Fostul internațional a avut cuvinte de laudă și pentru adversar, dar și pentru golgheterul N”Diaye Mediop.

Codrea a început meciul de duminică cu trei fundași centrali, dar a schimbat apoi în repriza a doua cu o linie defensivă „clasică”, cu patru jucători. „Am jucat cu o contracandidată directă. Dacă pierdem acest meci, intram în horă. Nici acum nu stăm liniștiți. Dar măcar respirăm. Putem să pregătim în liniște și cu încredere meciul care urmează. Am simțit că la mijloc aveam anumite probleme în repriza a doua, nu pot să spun că a fost o mutare decisivă. Băieții au fost fantastici, au crezut în șansa lor până la final, asta le-am și zis la pauză, să creadă, pentru că un meci se poate câștiga și în minutul 90, nu trebuie să-l câștigi din prima repriză”, a precizat Codrea.

Senegalezul N”Diaye Mediop a redevenit golgheterul Ligii 2, cu 16 reușite. Codrea a spus că atacantul este cel mai bun jucător din lot. Cu contract și pentru sezonul viitor, clubul speră să îl vândă în vară. „Ne bucurăm pentru Mediop, că a rămas. E cea mai bună achziție a noastră, cum am spus în iarnă. Sperăm să dea cât mai multe goluri și la vară să facă pasul spre o echipă de top din România”, a precizat antrenorul despre jucătorul care recent a semnat cu impresarul care este soția lui Laurențiu Reghecampf.

Codrea a lăudat și jocul „lupilor tineri” ai Brăilei. „Sunt o echipă preocupată de joc. E o echipă tânără, au schimbat foarte mulți jucători în iarnă. I-am văzut pe DVD-uri. Au tinerețe, chef de joc și prin asta au impresionat. Au marcat un gol foarte frumos, greu de contracarat și îi felicităm și pe ei pentru prestația lor”, a mai adăugat antrenorul ripensist.

Cu victoria de duminică, Ripensia a acumulat 29 de puncte și este la cinci puncte peste Foresta, prima clasată pe loc retrogradabil. Timișorenii sunt pe locul 11, iar în weekend au meci la FC Argeș.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: fb Ripensia Timișoara

Marius ANGHEL 12 Mar. 2018, 21:19 Campionat
Pe aceeași temă