Patronul Farului îl dă în judecată pe arbitrul de la meciul cu Unirea Slobozia

Mihai Andries 21 Mar. 2014, 11:23 Campionat
Patronul Farului îl dă în judecată** pe arbitrul de la meciul cu Unirea Slobozia

Giani Nedelcu îl acuză pe Iulian Dima, din București, de vicierea rezultatului meciului din etapa trecută, încheiat la egalitate, 1-1. Șeful „marinarilor” spune că cele mai mari erori ale arbitrului au fost neacordarea unui penalty și eliminarea unui jucător de la Farul.
 
S-a scurs aproape o săptămână de la partida din etapa a 20-a a Ligii a 2-a FC Farul – Unirea Slobozia, dar supărarea patronului clubului constănțean, Giani Nedelcu, a rămas la fel de mare. Scorul a fost 1-1, „marinarii” plângându-se de arbitrajul brigăzii conduse de Iulian Dima, pe care îl acuză că nu a dictat penalty la o intervenție asupra lui Petre Ivanovici și că, apoi, l-a eliminat nejustificat pe același jucător, căruia îi arătase cartonaș galben la faza din careu, considerând că a simulat.

Nu în ultimul rând, printre constănțeni sunt multe voci care contestă și justețea deciziei lui Dima de a valida golul egalizator al Unirii Slobozia. Giani Nedelcu a încercat, printr-un memoriu, să anuleze cartonașul roșu primit de Ivanovici, dar nu a avut succes, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal hotărând să-l suspende pe decarul Farului o etapă și să-l amendeze cu 530 de lei. În aceste condiții, considerând că echipa constănțeană a ieșit păgubită de pe urma arbitrajului, Giani Nedelcu a decis să-l acționeze în instanță pe arbitrul Iulian Dima.

„Îl dăm în judecată pe parte civilă. Eu îl plătesc să ne facă un serviciu corect, iar el ne cauzează prejudicii. A viciat rezultatul meciului. Îi voi cere să ne dea înapoi baremul de arbitraj, 7.400 de lei, dar să suporte și toate cheltuielile pe care noi le-am făcut cu organizarea meciului, timp de o săptămână: antrenamente, masă, utilități, forțe implicate în buna desfășurare a partidei. Vom face o expertiză să vedem la cât se ridică suma pe care i-o vom cere drept daune. Sunt hotărât să mă adresez instanței, indiferent dacă Iulian Dima va fi suspendat sau nu de Comisia de Arbitri. Creăm precedente, din păcate, însă așa nu se mai poate. Vom avea un dosar beton, inclusiv cu probe video”, a declarat Giani Nedelcu.
 
Meciul cu Rapid se joacă la Constanța
 
În ultima ședință a Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal s-a discutat și raportul depus de oficialii meciului cu Unirea Slobozia pe marginea scandărilor anti-maghiare ale galeriei Farului. Clubul constănțean a scăpat însă doar cu o amendă de 5.000 de lei, nefiindu-i ridicat dreptul de a organiza o perioadă meciuri pe stadionul propriu, astfel că partida cu Rapid București, de mâine, va fi găzduită de arena „Farul”, de la ora 16.00 (în direct la TVR1).

„Sper la victorie și nu văd de ce nu am obține-o, ținând cont că, în meciul cu o altă echipă fruntașă, cea de pe locul trei, Unirea Slobozia, ne-am prezentat bine, iar dacă beneficiam de un arbitraj corect, câștigam. Dacă bat, jucătorii noștri vor fi mulțumiți financiar”, a spus Giani Nedelcu.

Sursa: Ziua Constanța
Foto de Alexandru RAITA

Mihai Andries 21 Mar. 2014, 11:23 Campionat
Pe aceeași temă