Pană: „Ne-am atins scopul, dar nu-mi prea place să gândesc așa fotbalul”

Marius ANGHEL 17 Mar. 2014, 17:25 Campionat
Pană:**

Metalul Reșița a remizat în etapa a XVII-a a Seriei a II-a, scor 0-0 la Oradea cu FC Bihor. La finalul meciului, antrenorul bănățenilor a recunoscut că obiectivul său a fost să plece neînvins, deci rezultatul de egalitate îl mulțumește. Totuși Marian Pană a declarat că este adeptul atacului, însă le-a cerut jucătorilor săi să stea „puțin mai așezați”

„Noi ne-am atins scopul, deci, acesta a fost scopul nostru, de a nu pierde. Sincer nu-mi prea place să gândesc așa fotbalul, dar eram avertizat de puterea echipei din Oradea pe contraatac și am spus că trebuie să stăm puțin mai așezați. Mie îmi place foarte mult să atac, să duc echipa în față, iar Metalul Reșița este o echipă căreia îi place să atace, astăzi am preferat însă măsuri de siguranță și să stau mai cumpătat, ca să putem să scoatem cel puțin un punct. Până la urmă am reușit. Sigur, nu este jocul care ne avantajează pe noi, dar până la urmă este bine că am luat și acest punct. Mi-a plăcut echipa din Oradea, o echipă insistentă, o echipă bună din punctul meu de vedere, în primul rând foarte disciplinată și foarte dispusă la efort”, a precizat tehnicianul reșițenilor.

Foto: eBihoreanul

Marius ANGHEL 17 Mar. 2014, 17:25 Campionat
Pe aceeași temă