Oprescu: „Am scăpat victoria printre degete”

Marius ANGHEL 22 Apr. 2013, 13:48 Campionat
Oprescu:** „Am scăpat victoria printre degete

Tehnicianul celor de la FC Olt Slatina, Dan Oprescu, consideră că echipa sa putea ocupa un loc mult mai bun în clasament, însă lipsa de șansă și ratările au dus la pierderea unor puncte prețioase. Antrenorul grupării slătinene a declarat, după meciul cu CS Mioveni, că jucătorii săi meritau victoria prin prisma ocaziilor.
 
„Meciul a avut două reprize diferite, una în care noi am jucat mai bine ca adversarii și ne-am creat foarte multe ocazii, am avut, pe lângă cele două goluri marcate, încă vreo trei ocazii singur cu portarul, am avut și o bară, am stat destul de avansat în teren, am făcut presing în treimea lor, am recuperat multe mingi și am putut să declanșăm atacuri rapide.

În schimb, o repriză a doua, care, deși le-am cerut jucătorilor să nu ne retragem, instinctul de conservare, lipsa de experiență și-au spus cuvântul. Nu am mai reușit să-i întâmpinăm sus pe adversari, i-am lăsat să se apropie de poarta noastră cu foarte multe centrări, au obținut multe lovituri libere, de aici și jocul mai puțin bun. Am ratat ocazii multe, dacă în prima repriză s-a ratat singur cu portarul, aceasta din minutul 92 a fost ratată cu poarta goală.

Așa este, puteam avea șase puncte în astea două meciuri, cu Timișoara și Mioveni, dar avem doar două. Dacă ne raportăm la ocaziile foarte mari, putem spune că am scăpat victoria printre degete, dar dacă ne raportăm la faptul că meciul a avut două reprize diametral opuse, atunci putem spune că rezultatul a fost echitabil. Dar, ținând cont de ocaziile foarte mari, noi meritam victoria”, a declarat, citat de Gazeta nouă, Oprescu, după remiza cu CS Mioveni.

Marius ANGHEL 22 Apr. 2013, 13:48 Campionat
Pe aceeași temă