După reacțiile vehemente ale timișorenilor, cei de la „U” Cluj au postat pe site-ul oficial declarația lui Octavian Abrudan, fundaș care spune că italianul Lorenzo Paramatti l-a tras puternic de tricou la o fază la care Pîrvulescu executa o lovitură liberă de pe partea stângă, și mai mulți fotbaliști au sărit în direcția centrării.
„Lumea trebuie să încerce mă urmărească atentă pe reluări, pentru că Paramatti era cu mine în marcaj. Eu m-am descotorosit de el, dar m-a tras de tricou, mi-a întins tricoul. În plus, dacă ar fi fost amplasată o cameră de filmat în spatele porții, în zonă centrală, s-ar fi văzut mult mai clar momentul respectiv. Din unghiurile laterale, din care s-au difuzat reluările, a fost, într-adevăr, mai dificil de reperat contactul pentru cei aflați în fața televizoarelor. I-am spus arbitrului să fie împăcat pentru că a luat decizia corectă. A văzut toată lumea că a reacționat imediat, era aproape de fază, a fost atent și a dictat lovitură de pedeapsă fără să stea pe gânduri. 100% a fost penalty”, spune Abrudan, care dă vina, oarecum, pe transmisiunea TV, care nu surprins niciun fault și nicio tragere de tricou.
De menționat că imaginile postate pe pagina de Facebook a celor de la „U” Cluj, dorite a fi concludente în a elucida cazul, sunt foarte neclare și nu relevă episodul relatat de Abrudan.
Sabău spunea la finalul meciului că l-a chestionat și pe Abrudan, în legătură cu acea fază, și că jucătorul i-a spus că sigur a fost penalty. „Din reluare nu se poate observa, dar Abrudan a fost tras de tricou de către Paramatti. Greșeala arbitrului este că a încurcat numerele și i-a acordat cartonaș galben lui Bădăuță, dar penalty a fost. L-am întrebat pe Abrudan după meci și mi-a confirmant: «Era să-mi rupă tricoul, vă dau cuvântul meu.» Ce rost avea să mă mintă după meci?”, a spus, pentru Liga2 ProSport, Sabău, care, la acest meci, pentru prima dată în acest sezon, a luat loc pe banca tehnică lângă antrenorul Bogdan Lobonț.
Paramatti și Bădăuță au altă părere
Deși nu a oferit un răspuns direct dacă l-a tras sau nu de tricou pe Abrudan, Lorezon Paramatti, căpitanul echipei ACS Poli, cel acuzat de clujeri că a faultat la penalty, spune că nu se impunea acordarea loviturii de pedeapsă.
„Filmările arată că nu a existat un contact care să fie penalizat cu o lovitură de la 11 metri. Nici imaginile postate pe Internet nu evidențiază vreo tragere, vreo împingere, nici din partea mea și nici din partea lui Bădăuță. Dacă dai penalty la o asemenea fază, poți da penalty la orice duel în careu. Noi dăm totul pentru a salva echipa și vrem să fim respectați pentru munca noastră, pentru că vrem doar să jucăm fotbal”, a precizat Lorenzo Paramatti pentru Liga2 ProSport.
După ce Ioan Ovidiu Sabău a precizat că arbitrul l-a confundat pe Alexandru Bădăuță cu Paramatti (probabil pentru că amândoi sunt șateni cu barbă?!?), am cerut un punct de vedere și al atacantului. La faza acordării penalty-ului, Bădăuță sare și respinge mingea cu capul, simplu, fără să incomodeze pe nimeni, după care s-a trezit cu un cartonaș galben.
„Eu nu am faultat pe nimeni, pe mine m-a atins Abrudan. Arbitrul mă cauta printre jucători, tot spunea: «Să vină numărul 13». Prima dată am crezut că a fluierat fault în atac”, a declarat Bădăuță pentru Liga2 ProSport. Lorenzo Paramatti are numărul 17, iar Bădăuță – 13.
Bădăuță, primul din stânga, și Paramattis, jucătorul cu banderola de căpitan, au fost implicați direct la faza litigioasă în care arbitrul a dictat penalty
Parcurs interesant pentru Cristian Codrea
Un amănunt interesant este că la majoritatea delegărilor din acest an, centralul Cristian Codrea e trimis cu tușierii Radu Despa și Cristian Lucaci. Toți trei sunt din Baia Mare. În februarie, aceeași brigadă a arbitrat meciul dintre Ripensia și ACS Poli, câștigat de alb-violeți cu 1-0. Roș-galbenii ar fi meritat penalty la un henț al lui Sergio Uyi în careu. Observatorea de arbitri era, ca acum, tot craioveanca Fevronia Ion!
După greșeala de la meciul din data de 23 februarie, o săptămână, Codrea nu a avut meci la competițiile sub egida FRF. Pe 10 martie, a fost rezervă la partida dintre Luceafărul Oradea și „U” Cluj. A treia etapă după greșeală, Codrea, băimărean din același județ cu Zoltan Szekely, cel care face delegările pentru Liga a 2-a, a fost central la partida din 16 martie, dintre UTA și Luceafărul!
Centralul Cristian Codrea se pare că este un protejat al observatorului Zoltan Szekely, cel care face delegările de arbitri în Liga 2. Ambii sunt băimăreni
Alți arbitri din același eșalon, monitorizați la fel ca și Codrea pentru posibila promovare în lotul de prima ligă, au fost reținuți de la delegări șase etape în toamnă pentru alte greșeli nu atât de grave precum acordarea unui penalty inexistent sau neacordarea unui penalty clar.
Faza penalty-ului:
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)