ACS Poli moare într-un context absolut ridicol, care doar dă de lucru competitoarelor din Liga 3, observatorilor, arbitrilor și federației. Evident, rămas fără jucători, clubul timișorean fost în Liga 1 mai mulți ani nu poate juca nici meciul amânat astăzi cu Frontiera Curtici, în etapa a doua a celui de-al treilea eșalon. Va fi a doua consecutivă, prin urmare, va urma o firească excludere din campionat.
Dar clubul minte că are un litigiu cu FIFA, pe pagina sa de Facebook.
ACS Poli nu s-a prezentat nici în prima etapă de Liga 3, când avea meci la Dudeștii Vechi.
Pentru meciul de acasă cu Curtici, din etapa a doua, a cerut amânare, pentru că pe arena Electrica, unde își disputa jocurile, s-a desfășurat la finalul săptămânii un turneu de copii. Doar un pretext pentru a amâna câteva zile excluderea, pentru că clubul nu spune că nu mai are niciun jucător legitimat și că are interdicție de la FIFA pentru a face transferuri. De azi, dacă li s-ar ridica interdicția, ar putea legitima doar jucători liberi.
De fapt, ACS Poli a cerut să i se ridice interdicția la transferuri deși nu a plătit niciun leu din datoria pentru care s-a dictat sancțiunea.
”Visele” conducătorului Petre Mușat se leagă de faptul că Dinamo a scăpat de interdicție, după ce a avut o apărare ”beton” la FIFA, scrisă de unul dintre avocații de drept sportiv puternici la nivel mondial!
ACS Poli, fostă ACS Recaș, a retrogradat din Liga 2 în 2019, iar acum ar fi trebuit să înceapă al treilea sezon consecutiv în Liga 3.
Neavând ce tabel sanitar să trimită la FRF, evident că și meciul amânat cu Frontiera Curtici a fost anulat!
Este al doilea meci al echipei care nu se dispută, iar, astfel, sancțiunea de excludere din competiție din partea FRF este indiscutabilă.
De altfel, e greu de crezut că FIFA va ridica interdicția și în zilele următoare. Cu toate acestea, ACS Poli bravează cu un tupeu fantastic pe propria pagină de Facebook, unde susține că are un litigiu cu FIFA, de parcă ar fi deschis o procedură la TAS!
Redăm mai jos comunciatul scurt și aberant: ”Clubul nostru are un litigiu pe rol faţă de FIFA, în privinţa soluţionării unei cereri trimise către forul mondial. Prin urmare, am informat Departamentul de Competiţii al FRF și partida de astăzi dintre Poli şi Frontiera Curtici nu se va disputa.
Intenţia clubului nostru rămâne de a participa în acest sezon al Ligii a 3-a”, spun cei de la ACS Poli.
Indiferent de un răspuns al FIFA, chiar și favorabil, ACS Poli este de acum exclusă din Liga 3 pentru două neprezentări și numai o decizie frauduloasă a FRF îi mai poate aduce pe timișoreni înapoi în campionat. Soarta clubului este pecetluită: excluderea din competițiile FRF până în ultima ligă a județului Timiș.
Seria a 8-a a Ligii 3 va continua, astfel, de acum cu o echipă în minus.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/poli-timisoara-prelungeste-cu-cateva-zile-viata-rivalei-acs-poli-fosta-prim-divizionara-e-in-agonie-dar-si-a-amanat-meciul-din-etapa-a-2-a-a-ligii-3-cu-ajutorul-e-19199026
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sfarsitul-e-aici-acs-poli-e-prima-echipa-din-liga-3-care-nu-se-prezinta-la-un-meci-in-chiar-runda-de-debut-si-e-ca-si-disparuta-din-fotbal-ne-cerem-scuze-19198000