Obiectiv compromis

Anghel Marius-Octavian 06 Dec. 2010, 12:10 Campionat
Obiectiv compromis

Când aveau mai mare nevoie de victorie, pentru a rămâne cu șanse
sporite în cursa promovării și pentru retur, jucătorii lui Falub
și-au dat cu stângul în dreptul, continuând seria evoluțiilor
dezamăgitoare, de această dată cu un adversar căruia i se poate
imputa clar că a părăsit Copoul cu un singur punct.

Prima repriză a fost una extrem de modestă chiar și pentru o
formație care își propune doar evitarea retrogradării, darămite
pentru o candidată la promovare, cum a fost cea ieșeană, în care
doar Gado a arătat că mai știe ceva fotbal. Nici la reluare ACSMU
Poli nu a realizat cine știe ce, profitând de două bâlbe în
defensiva arădeană, care însă a pus lucrurile la punct spre final,
când probabil gazdele se vedeau deja învingătoare, scorul final
fiind mai mult decât echitabil în condițiile în care ieșenii au
jucat de-a dreptul jalnic.

Fazele golurilor

Min 26 (0-1): Voiculeț înscrie din mijlocul careului după o
combinație cu Țucudean
Min 68 (1-1): Gadoreia spectaculos cu capul din 5 m centrarea lui
Siminic
Min 68 (2-1): Kamara finalizează din pasa aceluiași Gado
Min 80 (2-2): Pocuca reia în poartă cu latul mingea trimisă de
Calvin

„Am făcut o prima repriză foarte slabă, în care am fost
dominați net. Trebuie făcute unele schimbări, pentru că ceva nu
merge, dar acum atâta s-a putut face. Nu am reușit mari progrese,
poate doar la capitolul dorință am avansat puțin…”

– Adrian Falub, antrenor ACSMU Poli Iași

ACSMU Poli Iași –
UTA Arad 2-2

Gado (68), Kamara (68) / Voiculeț (26), Pocuca (79)

Poli: Farcaș – Crețu, Panait, Panc, Siminic –
Gado, Cohen, Baiano (86 Musumbu), Drida (56 Tene) – Kamara,
Pălimaru (46 Herghelegiu)
Antrenor: Adrian Falub

UTA: Smaranda – Calvin, Pocuca, Tinc, Purece –
Gâlcă (70 Santana), Chindriș (76 Capătă), Ignea, Neagu – Voiculeț,
Țucudean
Antrenor: Roland Nagy

Sursa: Evenimentul

Anghel Marius-Octavian 06 Dec. 2010, 12:10 Campionat
Pe aceeași temă