O nouă deplasare, o nouă întoarcere de scor spectaculoasă în meciul Chindiei, acum cu Juventus. Ghergu e mulțumit: „Nu a fost vorba de cădere fizică”

Marius ANGHEL 16 May. 2017, 12:25 Campionat
O nouă deplasare, o nouă întoarcere de scor spectaculoasă în meciul Chindiei, acum cu Juventus.** Ghergu e mulțumit:

Chindia Târgoviște a bifat un nou meci cu răsturnări spectaculoase de scor în campionatul Ligii 2 și și-a compromis de tot șansele la podium. În etapa din weekendul trecut, a 34-a, echipa dâmbovițeană a condus la pauză liderul Juventus, pe terenul acestuia, iar în repriza secundă a pierdut meciul cu 2-1. La fel s-a întâmplat și în precedenta partidă desfășurată în deplasare, la Afumați, în etapa a 32-a, acolo unde a condus la pauză tot cu 1-0, iar apoi a pierdut cu 1-2. După acel meci, Federbet, o agenție de supraveghere a pariurilor și a meciurilor trucate, a semnalat corectitudinea desfășurării partidei.

În meciul cu Juventus, desfășurat pe stadionul din cartierul Colentina, Chindia a deschis scorul prin Cristian Cherchez în minutul 30, iar în repriza secundă gazdele au întors rezultatul prin Alexandru Zaharia (60) și Remus Chipirliu (77). După acest eșec, trupa dâmbovițeană a rămas cu 51 de puncte și cu poziția a 6-a în campionat, îndepărtându-se la 10 puncte de Sepsi și la 11 de UTA, ocupantele locurilor 3, respectiv 2.

Președintele clubului Chindia Târgoviște, Marcel Ghergu, era mulțumit de atitudinea echipei după meciul pierdut cu Juventus. „După părerea mea, în acest meci echipa a făcut un joc bun și nu meritam să pierdem. A fost un meci de orgoliu, cu adversar puternic, dar jucătorii noștri s-au mobilizat bine și au vrut să arate că se pot ridica la nivelul echipei care a promovat în prima ligă. Am avut atitudine bună, nu a fost vorba de cădere fizică pentru că și în a doua repriză am dus meciul bine până la final, chiar dacă nu am mai apărut cu situații clare, nici adversarul nu a avut ocazii mari. Îmi pare rău pentru acest rezultat, pentru că nu știu dacă meritam să câștigăm, dar sigur nu meritam să pierdem”, a spus Ghergu pentru Jurnal de Dâmbovița.

În schimb, oficialul echipei târgoviștene a fost nemulțumit de arbitrajul centralului Sergiu Popa (Aiud), considerând că acesta le-a permis jucătorilor lui Juventus să joace dur, ceea ce a dus și la accidentarea lui Cristian Cherchez. „La 1-0 au fost două situații în care au avut loc atacuri periculoase, între care unul violent la Cherchez. În aceste condiții, să intrăm cu 1-0 la pauză și cu om în plus dacă s-ar fi dat eliminare la aceste intrări, alta era soarta jocului. Nu am comentat arbitrajul niciodată, dar a permis adversarului să joace agresiv și lucrul acesta s-a văzut, pentru că din cauza accidentărilor din trecut ale lui Grigore și Dinu, jucătorii au avut o oarecare reținere când au văzut intrările dure ale gazdelor. La Cherchez a fost un atac dur, norocul nostru și al lui a fost că l-a prins cu piciorul sus, au rămas semne urâte, dar situația lui nu e așa gravă și sper să îl recuperăm cât mai repede. O să transmit Comisiei Centrale a Arbitrilor să fim tratați cu mai mult respect, suntem o echipă disciplinată, dovadă fiind statistica cartonașelor în acest sezon, respectăm competiția, adversarii și vrem să fim respectați la rândul nostru”, a mai spus Ghergu.

În ultimele etape rămase din acest sezon, Chindia mai are de jucat cu Olimpia Satu Mare (a), Dunărea Călărași (d), apoi va câștiga la „masa verde”, fiindcă ar fi trebuit să o întâlnească pe Unirea Tărlungeni, iar în ultima rundă are meci cu UTA Bătrâna Doamnă (d).

Marius ANGHEL 16 May. 2017, 12:25 Campionat
Pe aceeași temă