Înfrângerea dramatică suferită în ultimul minut din prelungiri pe terenul Chindiei Târgoviște a adus dezamăgire în tabăra celor de la FC Olt Slatina.
Căpitanul de echipă al grupării alb-vișinii, Dragoș Dragalina, consideră extrem de nedrept rezultatul, însă evoluția bună îi mobilizează pentru meciul cu Mureșul Deva.Au controlat ostilitățile în teren, s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj, au avut cel puțin cinci ocazii mari de a înscrie, însă au pierdut dramatic în ultimul minut de prelungiri, scor 1-2.
Alb-vișiniii încearcă să treacă peste înfrângerea dureroasă suferită în deplasarea de la Chindia Târgoviște pentru a obține victoria în disputa de pe teren propriu cu Mureșul Deva. Căpitanul de echipă al celor de la FC Olt Slatina, Dragoș Dragalina, spune că eșecul trebuie uitat, toate gândurile fiind îndreptate către meciul următor.
„Există supărare pentru că puteam să câștigăm la câte ocazii am avut, dar mergem mai departe, acesta este fotbalul. Dacă făceam 2-0 la ocazia enormă a lui Huțanu, se termina jocul. Nu cred că este vorba de neșansă, poate naivitate, am condus, iar dacă mai dădeam un gol la ocaziile create… nu putem vorbi de neșansă. Arbitrajul… au fost unele decizii pe care nu le-am înțeles, dar nu cred că a influențat rezultatul”, a declarat Dragalina.
„Am încredere că vom câștiga cu Deva”
Căpitanul de echipă al celor de la FC Olt Slatina, Dragoș Dragalina, este încrezător în victoria în confruntarea de pe teren propriu cu Mureșul Deva.
„Este clar că meciul cu Deva trebuie câștigat, iar eu zic că jocul cu Târgoviște ne dă mult mai mare încredere, s-a văzut că echipa crește de la joc la joc. Am încredere că vom câștiga cu Deva și va fi bine. Nu suntem cu moralul la pământ, din meciul cu Târgoviște am învățat multe, căpătăm și experiență. Eu cred că dacă ne pregătim la fel de bine și suntem serioși în continuare vom avea rezultate”, a mai precizat atacantul celor de la FC Olt Slatina, Dragoș Dragalina.
sursa: Gazeta Nouă