„Nu suntem concentrați”

30 Nov. 2009, 11:58 Campionat

Cristi Dulca știe de ce elevilor săi le lipsește constanța în
evoluții.

„Șepcile Roșii” au pierdut sâmbătă cu 2-0 partida cu CS Otopeni și
se află pe locul cinci în liga secundă. Antrenorul Cristi Dulca
crede lipsa de experință își spune cuvântul în jocul
alb-negrilor.

După ce etapa trecută „studenții” au obținut o victorie împotriva
unei principale contracandidate la titlu, FC Argeș, sâmbătă s-au
împotmolit în curtea celor de la Otopeni. Supărat, tehnicianul
Cristi Dulca spune că elevii săi își pierd concentrarea de la meci
la meci și nu reușesc să obțină două victorii consecutive.
„Din păcate am pierdut o partidă importantă, dar acum
nu mai avem ce face. Nu reușim să legăm două victorii, nu ne putrem
păstra concentrarea în toate partidele și acest lucru ne costă. Am
făcut două greșeli personale, ei au marcat repede și pe urmă s-au
apărat foarte bine. Jucătorii sunt tineri și lipsa de experiență
își spune uneori cuvîntul”, este de părere Dulca, care consideră că
absențele din lot au avut un cuvânt important de spus în acest
meci. „Am avut multe ocazii și s-a văzut că jucătorii și-au dorit
foarte mult victoria. S-a simțit lipsa în apărare a lui Silaghyi și
a lui Dolha, Iacob și Cojocnean la mijloc”
, spune
antrenorul alb-negrilor.

Acesta nu se descurajează însă și este convins că visul promovării
rămâne încă în picioare. „Important e ca noi să muncim
în continuare și să câștigăm următoarele meciuri. Știu că ne-am
îndepărtat de primul loc, dar este un campionat tare ciudat. Uite,
Arieșul Turda a învins pe FC Argeș când nimeni nu se aștepta,
promovarea se joacă, mai este drum lung până la
final”
, a declarat Dulca.

Fără soluții ofensive

Cristi Dulca spune că nu are ce să își reproșeze din punct de
vedere tactic pentru eșecul cu Otopeni și recunoaște că îi lipsesc
atacanții. „Ceea ce îmi reproșez este că am pierdut
meciul. Poate trebuia să joc mai ofensiv după pauză când eram
conduși, dar îl aveam numai pe Voican pe post de atacant. Sper ca
din iarnă să mai aducem jucători cu experiență”
,
spune antrenorul „șepcilor roșii”.

„Nu reușim să avem o
constanță în rezultate, iar lucru ne costă. Walter era supărat, dar
n-am vorbit de măsurile pe care le vom lua”
,
Cristian Dulca, antrenor „U” Cluj

Articol scris de Andra
LUPOU

30 Nov. 2009, 11:58 Campionat
Pe aceeași temă