Noii investitori ai Forestei vor să meargă pe jucători stranieri, doi urmând a fi legitimați până la meciul cu Metaloglobus. Ce au decis în privința datoriei de la Finanțe

Marius ANGHEL 29 Aug. 2017, 14:40 Campionat
Noii investitori ai Forestei vor să meargă pe jucători stranieri, doi urmând a fi legitimați până la meciul cu Metaloglobus.** Ce au decis în privința datoriei de la Finanțe

Mult așteptatele achiziții ale Forestei Suceava promise de investitorii din Republica Moldova și din Franța care vor să mențină în viață clubul întârzie să apară, echipa evoluând în ultimele două etape doar cu cei patru jucători aduși după anunțul implicării „salvatorilor”. Pe lângă Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu, Alessandro Masella și Issaga Diallo, antrenorul Florin Cristescu a utilizat tot juniorii pe care i-a adus de la Omnia Suceava pentru ca Foresta să aibă cu cine începe campionatul. S-a pierdut cu FC Argeș cu 0-2 și cu Chindia cu 0-6, însă, în aceste condiții, speranțele ca echipa suceveană să adune puncte sunt mici.

Președintele Andrei Ciutac anunță însă că în această săptămână vor fi legitimați alți jucători, pentru ca la meciul de sâmbătă cu Metaloglobus București să se poată conta pe ei. Luni, Foresta a disputat un joc școală cu juniorii de la LPS Suceava, iar cu această ocazie au fost folosiți și patru jucători care ar putea fi legitimați în scurt timp. Potrivit Monitorul de Suceava, este vorba de mijlocașul armean de 18 ani Edgar Movsesyan și trei sportivi cu cetățenie franceză, respectiv Wilhem Renquin (21 de ani, fundaș dreapta), Seven Cem (19 ani, fundaș central) și Dali Amar Belkacem (19 ani, mijlocaș), ultimii doi trecuți prin curtea juniorilor lui Olympique Marseille.

Dali Amar Belkacem și Daniel Pappoe (foto, în dreapta)(23 de ani, fundaș central ghanez) sunt de mai bine de o săptămână la antrenamentele Forestei și, potrivit lui Ciutac, aceștia au șanse mari să joace sâmbătă cu Metaloglobus. Pappoe, căruia i-a sosit cartea verde, a evoluat în cariera sa la juniorii lui Chelsea, iar în sezonul trecut a fost în locul echipei Crawley Town.

Noii investitori vor să modifice statutul și actul constitutiv al ONG-ului pe care funcționează clubul

În altă ordine de idei, Andrei Ciutac mai spune că noii investitori ai Forestei au decis ca săptămâna următoare să stingă datoriile pe care echipa le are la Finanțe, cifrate în jurul sumei de 86.000 de euro. Odată achitate, clubul poate accesa apoi banii promiși de autoritățile locale.

„Cei care investesc în club preferă să aducă jucători din afară și noi respectăm dorința lor. Săptămâna viitoare se vor opera și modificările în statutul și actul constitutiv al ONG-ului pe care funcționează clubul de fotbal, iar oamenii care bagă bani la echipă se vor regăsi în actul adițional. Deocamdată, nu putem dezvălui identitatea lor pentru că dorința a fost aceea de a nu ieși în presă până când lucrurile nu se vor clarifica în totalitate”, a spus Andrei Ciutac pentru Monitorul de Suceava.

Foresta Suceava joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Metaloglobus București. Foresta e singura echipă fără niciun punct acumulat în acest sezon, în timp ce Metaloglobus are 4 puncte și e pe locul 15.

Foresta în meciul cu Chindia: Sebastian Bîlbă – Valentin Vatamaniuc, Robert Bosânceanu, Cătălin Tacu, Marius Rață, Alin Scutariu, Alessandro Masella, Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu, Issaga Diallo (cpt.), Cătălin Coroamă
Rezerve: Alexandru Dohotariu – Ștefan Păvăluc, Vlad Bolocan, Ruben Sumanariu, Vasilică Buliga

Foresta în meciul cu FC Argeș: Bîlbă – Diallo, Coroamă, Vatamaniuc, Bosînceanu – Tacu, Scutariu, Rață, Masella – Cerlincă, Stănescu
Rezerve: Domotariu – Păvăluc, Buterchi, Colțuneac, Onuț, Sumanariu, Buliga
Antrenor: Florin Cristescu

Marius ANGHEL 29 Aug. 2017, 14:40 Campionat
Pe aceeași temă