Nicolae Croitoru, după al treilea meci în care Chindia revine și câștigă: „Trăim periculos”. Ce spune antrenorul că trebuie să mai pună la punct

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Mar. 2018, 15:32 Actualizat: 25 Mar. 2018, 16:19 Campionat

Chindia Târgoviște a reușit, sâmbătă, la Timișoara, să revină de la 1-0 și 2-1 în meciul cu Ripensia și să câștige cu 3-2 până la urmă, în cadrul etapei a 26-a a Ligii 2. Antrenorul Nicolae Croitoru a început să se obișnuiască cu astfel de desfășurări de scor, după ce și în meciul cu ASU Poli și Luceafărul Oradea elevii săi au întors rezultatele.

Croitoru a fost cu atât mai mulțumit cu cât echipa sa nu a avut așa multe ocazii în repriza secundă. „Din fericire, am reușit să câștigăm trei puncte importante. Nu știu dacă din păcate sau fericire, după un joc greu, în care am reușit să revenim de trei ori. Un joc dificil, un teren dificil, un adversar bun, care ne-a pus astăzi de multe ori în dificultate. Însă ne bucurăm că am avut puterea să rămânem în joc. Am revenit de fiecare dată și în final am reușit să câștigăm. Ei au avut câteva oportunități după ce am reușit să facem 3-2 au urcat cu toate liniiile. Au avut și câteva faze fixe unde ne-au pus probleme. Este bine că în repriza a doua am avut doar două-trei situații clare din care am reușit să înscriem”, a declarat antrenorul echipei târgoviștene.

Recunoaște că echipa sa mai trebuie să se pună la punct

Croitoru spune că vremea foarte proastă din această primăvară îngreunează antrenamentele Chindiei, de aceea și jocul mai scârțâie. Antrenorul celei de-a treia clasate din Liga 2 speră la locul 2 promovabil direct.

„Din păcate, trăim periculos. Sperăm ca pe măsură ce trece timpul, să rezolvăm problemele care sunt în jocul nostru. Sperăm ca și vremea să ne permită, pentru că și noi, la fel ca marea majoritate a echipelor, avem probleme din punct de vedere al pregătirii. Ne bucurăm că putem aduce jucători la careu, că avem o dinamică bună. Lucrul acesta, azi, ne-a ajutat. Noi suntem extrem de motivați, asta ne-a și dat putere astăzi. Mai sunt de disputat încă destule etape și noi sperăm că putem să prindem locul 2”, a explicat Nicolae Croitoru.

În retur, Chindia a întors rezultatele cu ambele echipe timișorene, ASU Poli și Ripensia, pe prima învingând-o cu 2-1, iar pe a doua cu 3-2. Antrenorul echipei dâmbovițene spune că galben-roșii i-au dat mai mult de furcă. „Ripensia ne-a pus mult mai mult în dificultate decât ASU Poli”, a conchis Croitoru.

Chindia e pe locul 3, cu 52 de puncte, cu unul mai puțin ca Hermannstadt, care joacă astăzi la ASU Poli. Marți, de la ora 16:00, la Târgoviște vine Știința Miroslava.

Articol scris de Anda DELIU

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Mar. 2018, 15:32 Actualizat: 25 Mar. 2018, 16:19 Campionat
Pe aceeași temă