Nedelcu: „Rastovac juca la pariuri plătind cu cardul”

03 May. 2011, 15:00 Campionat
Nedelcu:**

Reclamat de mai mulți jucători că nu
și-au primit unele sume restante, finanțatorul Farului Constanța,
Giani Nedelcu, a ținut să facă o serie de lămuriri în
exclusivitate, la Sport Total FM.

„Federația ne-a dat drept
de a juca în continuare deoarece am făcut dovada că ne achităm de
banii pe care îi datorăm, conform înțelegerilor de reeșalonare cu
jucătorii în cauză. În cazul lui Rastovac, pe prima înțelegere, în
locul jucătorului, care era plecat din țară atunci, apare semnătura
juristului de la AFAN, care l-a reprezentat. În cea de a doua, în
care apare și semnătura mea și ștampila clubului, este o înțelegere
prin care banii pe care clubul îi datorează să fie plătiți în 5
rate. Am plătit trei, mai avem două. Până acum am dat 26.000, mai
avem tot atâta, plătibili în două rate, conform
înțelegerii.”
a declarat acesta

Slovenul e acuzat că
juca la pariuri

„Atunci când am scos de la bancă extrasul de cont în
care apăreau sumele virate de noi pentru a-l prezenta la FRF, am
avut neplăcuta surpriză să văd că el avea plăți făcute cu cardul
către o casă de pariuri sportive. Oricum, îi asigur pe toți cei
care mai au bani de primit că ne vom achita, astfel ca Farul să nu
mai aibă probleme de acest gen”
, a mai spus
Nedelcu.

Articol scris de Horațiu SIMA

03 May. 2011, 15:00 Campionat
Pe aceeași temă