Roland Nagy, antrenorul UTA-ei Arad, era la finalul meciului pierdut cu FC Maramureș, scor 1-2, supărat pentru ratarea situație de a rămâne în plutonul fruntaș al Seriei a II-a. Tehnicianul a spus că băimărenii și-au dorit mai mult victoria, au înscris repede și au avut ce apăra pe durata partidei. În schimb, a fost extrem de dezamăgit de nepuțința jucătorilor săi în a gestiona jocul după momentul egalării și atunci când ar fi putut înscrie din penalty în minutele de prelungiri.
„Ceea ce ne-am fi dorit astăzi nu s-a întâmplat, adică să practicăm un joc bazat pe muncă și pe sacrificiu. Adversarul și-a dorit astăzi mult mai mult victoria, a și înscris la prima fază, având încă din startul partidei ceea ce apăra, adică acel avantaj luat în minutul 12 prin reușita lui Steliano Filip. În prima repriză am făcut cel mai slab joc din această ediție de campionat. Pe final de joc am revenit, însă când nu știi să gestionezi jocul la 1-1, iar apoi să ratezi și un penalty în minutele de prelungiri este greu să poți emite pretenții la obținerea vreunui punct.
Aveam astăzi un motiv în plus să ne menținem în plutonul primelor formații, însă am pierdut și practic ne îndepărtăm tot mai mult de țelul nostru, acela de a ne clasa între primele două formații care, practic, vor promova la finalul acestei ediții de campionat”, a spus Roland Nagy la finalul jocului de la Baia Mare.
În urma înfrângerii de la Baia Mare, UTA Arad se clasează la finalul etapei 11 pe poziția a 5-a, cu cele 16 puncte acumulate până acum, fiind la egalitate cu Chindia Târgoviște.
Articol scris de Alin Boțioc