Nagy: „Problemele din trecut au apărut după eroarea arbitrului”

Anghel Marius-Octavian 06 Nov. 2010, 16:48 Campionat
Nagy:

UTA a pierdut cu 4-2 disputa de la
Râmnicu Vâlcea și a pus – din nou – toate tunurile pe arbitraj.
Centralul Dan Burcă a acordat foarte ușor un penalty pentru gazde
la scorul de 0-1, a anulat un gol echipei arădene și nu a dat o
lovitură de pedeapsă pentru „alb-roșii”, după un fault comis asupra
lui Țucudean.

„Am început foarte bine
partida, am reușit să deschidem scorul și să controlăm disputa.
Însă, a venit golul lor egalizator din nimic, dintr-un penalty
inventat de central. Nu a fost vorba de fault la acea fază, Pocuca
a avut prim-planul, a protejat mingea, nu s-a întâmplat absolut
nimic. Nici în curtea școlii nu se acordă un asemenea penalty, însă
centralul a făcut-o. După acel gol au început să reapară problemele
din trecut. La golul doi, am fost surprinși prea avansați, după
aceea nu ni s-a dat un penalty la Țucudean. Am controlat prima
repriză, am fost peste ei, adversarii nu ne-au surprins cu nimic,
nu ne-au jucat de ne-au rupt, dar nu am reușit să înscriem. La
pauză i-am încurajat pe băieți, le-am spus că se poate să revenim,
dar am luat un gol foarte ușor, dintr-o fază fixă, la o greșeală
atât a portarului cât și a fundașilor. Am reușit să mai punctăm
odată, însă golul lor cu numărul patru ne-a tăiat orice speranță de
a reveni”
, a precizat Roli Nagy.

Acesta mai este de părere că și
golul reușit de Gâlcă în prima repriză a fost anulat pe nedrept.
„A fost aceeași fază ca și la disputa cu ACU. O minge
aruncată în careu, portarul lor a început să strige și centralul a
fluierat. Dar nu a fost contact, nu l-a atins nimeni. Am avut parte
de un arbitraj a normal, nu știu de ce s-a întâmplat
așa”
, a încheiat antrenorul principal al UTA-ei.

Sursa: sportarad.ro

Anghel Marius-Octavian 06 Nov. 2010, 16:48 Campionat
Pe aceeași temă