Chindia a făcut, sâmbăta trecută, spectacol cu CS Balotești, 6-0 pe „Eugen Popescu”, într-un meci urmărit din tribune de circa 2.500 de spectatori, cel puțin până la primele picături de ploaie. Liviu Mihai (două), Valentin Alexandru, Vadim Rață, Cristian Cherchez și Mihai Neicuțescu au punctat în fața echipei din Ilfov, retrogradată matematic în Liga 3 după acest eșec.
Roș-albaștrii și-au trecut în cont și alte șanse bune, partida constituind practic un antrenament cu public în perspectiva deplasării de la Târgu Jiu, de marți, când joacă cu Pandurii de la ora 16:00.
„Băieții au dat dovadă de maturitate profesională și trebuie felicitați. Asta le-am cerut. Să știți că nu este ușor să joci împotriva unor astfel de echipe, dar dacă le tratezi cu maximă seriozitate și concentrare ai parte de asemenea victorii. De mult n-am mai stat atât de liniștit. Mi-aș fi dorit o diferență mult mai mare. Am avut posibilitatea să o facem. Să nu îl mâniem totuși pe Dumnezeu. În prima repriză am fost impecabili. Apoi, la un confort de patru goluri, am mai slăbit un pic ritmul”, a vorbit Viorel Moldovan după victoria simplă cu Balotești.
Chindia s-a apropiat la un singur punct de liderul Academica Clinceni, cu patru etape înainte de finalul campionatului. Academica a remizat cu ASU Poli, scor 2-2, cu gol marcat în al treilea minut al prelungirilor. „Nu aș vrea să vorbesc despre calcule. Vreau să rămânem precauți și echilibrați. Dacă va fi să promovăm matematic cu o etapă sau două înainte de final, cu atât mai bine. Poate fi și după ultimul meci. Important este să câștigăm fiecare meci”, a comentat Moldovan.
În ultimele runde, Chindia va juca la Târgu Jiu, apoi acasă cu Metaloglobus și Luceafărul și în deplasare la Petroșani.
Moldovan își laudă jucătorii, dar cere concentrare maximă la partidele care vin: „Avem un grup senzațional, sunt mândru că antrenez Chindia Târgoviște. Am reușit să formăm o stare de spirit extraordinară. Le-am spus mereu băieților că mentalul va face diferența în finalul campionatului. Programul pare să ne avantajeze. Trebuie să muncim. Punctele nu vor veni din cer. Suntem mai aproape ca niciodată de promovare. Lumea simte momentul și își îndreaptă atenția spre Chindia Târgoviște. Așteptăm suporterii să ne susțină la jocurile care au mai rămas și să ne bucurăm împreună”.
Tribuna: PRO-MO-VA-RE!
Mult mai vocali decât la alte jocuri, suporterii Chindiei au rămas minute bune după finalul meciului în tribune și s-au bucurat alături de favoriți.
„Promovare, promovare”, au strigat fanii, unii dintre ei anunțându-și prezența și marți, la Târgu Jiu, la jocul care ar putea lămuri, în mare măsură, calculele legate de promovarea directă. În aceeași etapă, a 35-a, Academica Clinceni întâlnește „U” Cluj, joi, de la ora 18:00.
CHINDIA TÂRGOVIȘTE – CS BALOTEȘTI 6-0
Valentin Alexandru 13′, Liviu Mihai 25′, 37′, Vadim Rață 41′, Cristian Cherchez 61′, Mihai Neicuțescu 90′
Aioani – Martac (Acasandrei 72′), Bg. Șandru, C. Dinu, D. Dumitrașcu – A. Mihaiu, D. Novac, Liv. Mihai (cpt.)(Andr. Șerban 58′), Rață – Val. Alexandru (Cherchez 58′), Neicuțescu
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – D. Florea, D. Panait, Crinel Stoica
Antrenor: Viorel Moldovan
Iordan – Mitrache, Flămânzeanu, Marciuc, Voineag (Clătinici 20′) – Fl. Niculae, M. Ghiță (P. Capotă 41′), R. Mihai, G. Mihai – M. Neagu (Al. Stoica 46′), Vas. Mihai
Rezerve: Fulga – F. Paraschiv, Mih. Badea, Cocîrlă
Antrenor: Ciprian Niță
Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște – Dâmbovița); Spectatori: 2.500; Arbitru: Eduard Ioniță (Galați); Asistenți: Cristian Daniel Ilinca (Craiova) și George Turcu (București).
Articol scris de Ionuț MARIN