„Mister” vrea concentrare și determinare

29 May. 2009, 19:51 Campionat

Bătrâna Doamnă va evolua sâmbătă, de la ora 11, la Câmpia Turzii, acolo unde are ocazia să se reabiliteze după confruntarea ratată cu CFR Timișoara. UTA va evolua sâmbătă, de la ora 11, la Câmpia Turzii, unde va avea ocazia să facă pasul spre fruntea ierarhiei în seria „Vest” a Ligii II, o performanță, totuși, având în vedere sezonul atât de zbuciumat și problemele incredibile cu care s-a confruntat de-a lungul lui. Cu toate că a dispărut concentrarea în rândul utiștilor, iar antrenorii au intrat într-o perioadă în care au ales să ofere tuturor componenților lotului șanse de-a evolua în primul 11, Bătrâna Doamnă și-a propus o nouă victorie în partida de la Câmpia Turzii. Nici nu poate fi altfel, din moment ce adversarul deține „lanterna roșie” a seriei, cu doar șapte puncte acumulate în 31 de etape.

Nu-l mai interesează rezultatele

„Nu mă interesează deloc rezultatele în ultimele trei meciuri. UTA nu mai poate retrograda, iar după eșecul de la Arad cu CFR Timișoara m-am înfuriat. Chiar nu mă mai interesează rezultatele din ultimele trei meciuri. Ideea este să joace doar cei care își doresc cu adevărat și care sunt în stare să se concentreze și să evolueze cu determinare în partidele rămase de disputat”, a declarat Ionuț Popa imediat după insuccesul din ultima etapă, care a generat discuții peste discuții. Bătrâna Doamnă înregistrează un nivel ridicat de oboseală în această perioadă, datorită pedepselor la care au fost supuși utiștii după insuccesul cu CFR Timișoara. Duminică, de obicei „zi sfântă” pentru fotbaliști, s-au desfășurat două antrenamente. La fel și luni. Marți și miercuri, antrenorii au condus câte un antrenament în cursul dimineții, pentru ca seara să organizeze meciuri amicale, marți la Vladimirescu și miercuri, la Arad, în compania echipei UTA – juniori A. A fost un program extrem de greu, mai ales pentru această perioadă a sezonului, însă utiștii n-au avut de ales.


Jăpălău, Edson și Văsâie – absenți, Mârne și Pașcovici – incerți

Există câteva probleme de lot la UTA înaintea partidei de la Câmpia Turzii. Edson, Văsâie și Jăpălău ies din start din calcule pentru jocul de sâmbătă. Primii doi sunt încă nerefăcuți după accidentări mai vechi și doar speră că-și pot aface apariția pe teren în ultima etapă, la Vânju Mare, acolo unde UTA va întâlni pe FC Drobeta Turnu Severin. Jăpălău s-a accidentat în partida cu CFR Timișoara, având o problemă la nervul sciatic, motiv pentru care, spun antrenorii, va rata ultimele meciuri ale sezonului.  În plus, Marius Mârne și Cosmin Pașcovici sunt incerți. Portarul utist continuă să fie deranjat de-o rană în talpă, nereușind să se antreneze la intensitate normală până joi. Pașcovici s-a întors la antrenamente abia miercuri, iar dacă va rezista până astăzi, va fi inclus în lot.

Șanse pentru Bujor, Gornic, Copil sau Polgar

Meciul de sâmbătă, de la Câmpia Turzii, poate reprezenta o șansă pentru tineri gen Bujor, Gornic, Copil sau Polgar. Ei au evoluat mai puțin sau deloc, cum este cazul lui Gornic, de-a lungul returului, însă a venit și vremea lor. Este de așteptat ca Ionuț Popa, Roland Nagy și Dan Țapoș să-i utiliezeze din primul minut al meciului de la Câmpia Turzii, mai ales că adversarul nu pare unul care emită pretenții și nici capabil să pună probleme deosebite. Câmpia Turzii este acum o echipă formată în principal din juniori, astfel că tinerilor utiști le va fi mai ușor, având în față jucători neexperimentați ca și ei.
Așadar, Bujor este așteptat în poarta UTA-ei, pentru a bifa a treia apariție ca titular în acest sezon. Gornic poate să reprezinte o soluție pentru flancul stâng al apărării în cazul în care Pașcovici nu este recuperat. Este posibil însă, dacă Pașcovici va fi în teren, ca Gornic să evolueze ca mijlocaș stânga, acolo unde se simte mai bine. Copil ar putea să fie unul dintre mijlocașii centrali ai UTA-ei, în timp ce Polgar poate să evolueze atât pe flancul drept al liniei de mijloc, cât și în zona centrală sau în atac.

Revine Țucudean, iar Toc ar putea fi pedepsit

De asemenea, meciul de la Câmpia Turzii îi poate aduce o nouă apariție în primul 11 lui Alex Leucuța, fotbalist aflat în formă bună în ultima vreme. În atac este așteptată revenirea lui George Țucudean, aflat în stare de suspendare etapa trecută. Și Nădăban va avea drept de joc, astfel că tehnicienii au destule soluții. Mai rămâne de văzut ce se va întâmpla, până astăzi, cu Bogdan Toc, fotbalist pe care antrenorii îl consideră „o problemă”, datorită atitudinii sale. Este posibil ca Toc să fie sărit din schemă pentru jocul de la Câmpia Turzii, miercuri consumându-se un incident care n-a fost pe placul staff-ului tehnic: fotbalistul nu s-a prezentat la program, anunțând prin intermediar că este indisponibil.
Partida Mechel Câmpia Turzii – UTA Arad se va disputa sâmbătă, de la ora 11 și va fi arbitrată de: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) – Petruța Iugulescu (Târgoviște), Florin Hânca (Aiud). Rezervă va fi Sergiu Popa (Aiud), iar observator din partea FRF a fost delegat Tiberiu Szatmari (Târgu Mureș).


Articol scris de Sebastian ȘICLOVAN
 

29 May. 2009, 19:51 Campionat
Tags:
Pe aceeași temă