CS Mioveni a pierdut clar, scor 0-4, întâlnirea din weekend, cu Sportul Snagov, de pe propriul teren, ilfovenii urcând după această victorie pe primul loc al clasamentului Ligii a 2-a, unde vor rămâne până la primăvară.
Meciul de la Mioveni de sâmbătă dimineață, disputat în fața a doar 500 de spectatori, a curs într-o singură direcție, deși gazdele au avut și ele câteva oportunități de a schimba soarta partidei. Prima ocazie a aparținut ilfovenilor, dar portarul Croitoru a fost la post la mingea trimisă plasat, cu capul, de Hlistei, după care Edi Stoica a șutat puțin pe lângă din poziție bună, iar Burnea a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 29, când a trimit periculos cu capul din careu, dar portarul a reținut lângă bară.
Snagovul a marcat primul gol în minutul 31, prin Borțoneanu care a reluat în plasă din interiorul careului. Cea mai mare ocazie a primei reprize a avut loc în prelungiri, atunci când Kilyen a reluat spre poartă, dar mingea a trecut milimetric pe lângă.
La reluare, jucătorii lui Laszlo Balint au majorat diferența repede, în minutul 53, prin Hlistei, care a finalizat o centrare de pe stânga. Apoi, Rădescu a ratat o revenire în joc și pe tabelă, după ce a scăpat singur cu portarul, în timp ce ilfovenii au înscris din nou, prin Buia, care scăpat de marcaj pe centru, a marcat cu un șut pe lângă portar. A urmat o nouă ocazie mare a Mioveniului, o bară a lui Rădescu de la marginea careului după un dribling frumos, pentru ca tabela de marcaj să fie închisă de Huiban, în minutul 89, acesta driblând portarul și un fundaș în careul Mioveniului.
CS Mioveni a rămas tot pe locul 7 al clasamentului după această înfrângere, echipa lui Iordan Eftimie iernând pe această poziție cu 34 de puncte adunate în cele 21 de partide disputate până acum. În schimb, Sportul Snagov a revenit pe primul loc, cu 46 de puncte.
CS MIOVENI – SPORTUL SNAGOV 0-4
Claudiu Borțoneanu 31′, Cătălin Hlistei 53′, Darius Buia 65′, Dragoș Huiban 89′
Fl. Croitoru – Kilyen, Celea, Burnea, Ed. Stoica (Ct. Alexe 72′) – Trașcu, C. Năstăsie – Rădescu, Al. Popescu (R. Drugă 56′), Ayza (cpt.)(Coșereanu 56′) – Val. Balint
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Rob. Gherghe, Al. Neagu, Alin Călin
Antrenor: Iordan Eftimie
Andr. Marinescu – Șt. Vlădoiu, V. Lică, Fl. Ilie, Bg. Stancu (Buia 26′) – Val. Bărbulescu (cpt.)(L. Ion 77′), Borțoneanu – Gîț, Huiban (Tazouti 90′), Hlistei – Al. Ioniță
Rezerve neutilizate: Fl. Iacob – I. Șerban, Oanea, Mohammed
Antrenor: Laszlo Balint
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș); Spectatori: 500; Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Adrian Mărginean (Aiud) și Petruța Iugulescu (Târgoviște).
Articol scris de Silviu MIHAI