Mihalcea: „Plătim în continuare tribut fazelor fixe”

Mihai Andries 15 Sep. 2013, 00:05 Campionat
Mihalcea:**

Numit în această vară ca principal al Unirii, Adrian Mihalcea a fost relativ mulțumit de evoluția echipei sale chiar dacă aceasta a pierdut două puncte în meciul de azi cu Rapidul lui Marin Barbu

„A fost o luptă în noroi, iar jocul ne-a aparținut cel puțin în privința fazelor periculoase. Am ratat mult și plătim în continuare tribut fazelor fixe. Pierderea celor două puncte nu afectează îndeplinirea obiectivului pentru că suntem abia la începutul campionatului. Astăzi ne-a lipsit clarviziunea, concentrarea în fața porții. Nu pot să fac acum o analiză detaliată a jocului, însă sunt jucători cu un randament sub așteptări și căutăm în continuare întăriri. Suntem în discuții cu un tânăr atacant, Costel Ionică, un jucător de calitate care are încă ceva probleme cu documentele. Pe lângă el, mai avem nevoie de un fundaș central. În meciul viitor, cel de la Clinceni, vom merge ca și până acum la victorie pentru că avem capacitatea de a o obține. Rămâne ca jucătorii mei să-și conștientizeze valoarea și să aibă o atitudine pozitivă.” s-a confesat tehnicianul ialomițenilor

Articol și foto de Daniel GHEORGHE

Mihai Andries 15 Sep. 2013, 00:05 Campionat
Pe aceeași temă