Meciul Farul – Rapid CFR Suceava i-a prilejuit fostului atacant și căpitan al Farului Mihai Guriță, acum antrenor secund la formația suceveană, revenirea, pentru câteva ore, pe stadionul pe care a trăit clipe minunate timp de mai mulți ani. „Mare fotbalist, mare caracter”, i-a anunțat prezența lui Guri-gol, de la stația de amplificare, crainicul stadionului „Farul”, Ilie Ioan. Imediat, suporterii i-au scandat numele și l-au aplaudat pe Mihai, așa cum s-a întâmplat și la finalul partidei.
În vârstă de 41 de ani și jumătate, Guriță nu s-a schimbat mult față de când juca la Farul. Trecerea anilor e trădată doar de părul care i-a albit în mai multe locuri din cap. Fostul incisiv atacant a evoluat cinci sezoane la Farul, echipă pe care a părăsit-o în 2007. Nu s-a lăsat total de fotbal, mai joacă, însă doar în sală. Și familia sa e bine, iar fiica lui a împlinit de curând 18 ani.
„Tocmai pe noi v-ați găsit să ne bateți. Dacă Buzăul învingea Brăila, iar noi câștigam aici, ne salvam”, remarca, amărât, la pauza meciului de aseară, Mihai. După ce partida s-a încheiat, fostul căpitan al Farului a mai declarat: „A fost un meci între două echipe diferite: Farul dornică de victorie, iar Suceava venită în vacanță. Nu mă așteptam la un asemenea joc din partea noastră. La Galați, într-o altă partidă decisivă, am practicat un fotbal modern”.
Despre echipa constănțeană, Guriță a spus: „Situația actuală a Farului este jalnică, ținând cont ce oraș mare este Constanța. A fost odată aici o echipă minunată, cu o conducere și un colectiv de antrenori și de jucători extraordinare. Din păcate, acele vremuri s-au dus. Ă‚sta e fotbalul, asta e viața”.
Sursa: Ziua Constanța