Metaloglobus atacată haita Petrolului cu trei foști „lupi”! Cum comentează Florin Plămadă și Claudiu Herea despărțirea de ploieșteni și întoarcerea ca adversari pe „Ilie Oană”

Marius ANGHEL 02 Mar. 2019, 16:10 Campionat

Cu Chindia, Snagovul și Clinceniul câștigătoare în această etapă, presiune pe Petrolul crește și mai mult înaintea meciului cu Metaloglobus, programat duminică, de la ora 14:00, la Ploiești, pe „Ilie Oană”. „Lupii” au nevoie neapărat de victorie în jocul cu bucureștenii pentru a reveni pe podium și a ține aproape de liderul Sportul Snagov, însă nu le va fi tocmai ușor.

Adversarul Petrolului din runda a 23-a s-a întărit serios în această iarnă și și-a adus și un antrenor cu rezultate, tocmai cel care în prima parte a sezonului a făcut din Snagov o forță în Liga 2. Printre jucătorii aduși de echipa din Capitală se numără și trei foști petroliști, care, cu toate că nu o spun, cu siguranță vor încerca să le demonstreze oficialilor ploieșteni că s-au înșelat în privința lor atunci când nu i-au mai dorit în lot.

Gabriel Frîncu (31 de ani) e prahovean de la Vălenii de Munte, a contribuit la promovarea Petrolului până în Liga 2, însă imediat apoi s-a renunțat la serviciile sale. Fundașul a ajuns în vara trecută la SSC Farul, iar din această iarnă a trecut la Metaloglobus, unde va lucra din nou cu Laszlo Balint.

În schimb, doi jucători luați de Petrolul în vară pentru a contribui la promovare și a fi utilizați inclusiv în Liga 1, unde au mai evoluat, au fost lăsați pe liber după doar șase luni. E vorba despre mijlocașul Claudiu Herea (28 de ani) și fundașul Florin Plămadă (26 de ani).

Ambii fotbaliști au semnat apoi cu Metaloglobus și acum vor fi adversarii „lupilor” pe „Ilie Oană”. Niciunul nu se gândește la răzbunare, spunând că nu au regrete că nu au mai continuat la Petrolul.

„Va fi un meci frumos. Trebuie să dăm o replică bună și să ne jucăm șansa. Nu mergem la plimbare la Ploiești. Eu încerc să îmi fac treaba la echipa unde sunt. Deocamdată sunt la Metaloglobus și nu sunt eu genul să dau peste nas. Muncesc unde sunt plătit și cam atât. Nu am neapărat un regret că nu am continuat cu ei, pentru că și-au dorit altceva și asta este. Nu plâng după Petrolul. Încercăm să facem o treabă bună aici, la Metaloglobus, până în vară și apoi vom vedea ce ne rezervă viitorul”, a spus, pentru Liga2.ro, Florin Plămadă, care în vară a plecat de la FC Botoșani, din Liga 1, pentru a se alătura proiectului de la Petrolul.

„E un meci de campionat ca oricare altul, în care sunt puse în joc trei puncte. Jucăm cu o echipă bună a campionatului, o echipă care își dorește să promoveze și, cu siguranță, nu vom avea un meci ușor. Dar ne dorim foarte mult ca duminică să facem un joc foarte bun și să câștigăm cele trei puncte. Petrolul e o echipă mare din România, cu tradiție, care își dorește foarte mult să promoveze și e clar că nu vom avea un meci ușor. Am fost și eu acolo, am petrecut șase luni la această echipă și știu că se dorește performanță”, a declarat și Herea, care înainte să semneze cu Petrolul jucase la CS Balotești, alături de fratele său Ovidiu. Acum, cei doi fac echipă la Metaloglobus.

Plămadă: „M-am grăbit puțin în vară, când am ales să merg la Petrolul”

Despărțirea Petrolului de Plămadă a fost una surprinzătoare, fundașul evoluând în prima parte a sezonului în 15 meciuri și reușind să înscrie un gol. Putea să continue la Ploiești, fiindcă avea un contract bun, însă nu voia doar să fie un membru al lotului și să bată pasul pe loc. A ales Metaloglobus pentru a-și reface moralul, iar din vară speră să revină în Liga 1.

„Nu neapărat că regret, dar trebuia să mă gândesc mai mult. M-am grăbit puțin în vară, când am ales să merg acolo (n.r. – la Ploiești). M-am pripit, pentru că m-am lăsat convins de niște persoane. M-a atras proiectul, clubul, altfel n-aș fi coborât de la Liga 1. În schimb, la Metaloglobus, deocamdată, este ok. Încercăm să facem lucruri bune aici, trebuie să acumulăm puncte cât mai repede pentru a ieși din acea zonă periculoasă și să facem o figură frumoasă în aceste etape rămase. Suntem o echipă nouă, în mare parte, au venit ceva jucători cu experiență la nivelul ligii secunde, cât și a primei ligi, și încercăm să facem o treabă bună, împreună cu Gyuszy (n.r. – antrenorul Laszlo Balint). Acum am ales Metaloglobus pentru că am vrut să îmi dau un restart. Decât să merg la o echipă de Liga 1 unde să fiu a treia, a patra roată, am preferat să vin aici să fac un retur bun, să îmi recapăt încrederea și, de ce nu, din vară să pot face pasul la o echipă bună sau la o echipă care își dorește tot mai mult”, a spune Florin Plămadă, care în Liga 1 a strâns meciuri la FC Botoșani și Poli Iași.

Herea: „Mi-am făcut treaba cât am putut de bine. Nu știu ce s-a întâmplat”

Claudiu Herea a strâns 15 meciuri în tricoul Petrolului și a marcat trei goluri. A fost dorit la Ploiești de când echipa era în Liga 3, spune că a dat tot ce a putut pentru galben-albaștri și vede despărțirea ca un lucru firesc în viața de fotbalist.

„Nu am nicio poliță de plătit. Nu m-am certat cu nimeni, m-am înțeles foarte bine cu toată lumea, doar că, na, ca jucător profesionist îți dorește foarte mult să câștige, indiferent de echipa la care evoluezi. Nu regret despărțirea. Au fost șase luni în care am învățat multe lucruri pozitive, a fost o experiență frumoasă și atât s-a putut. În viața de fotbalist nu poți să stai doar într-un loc. Te muți de la o echipă la alta și nu regret nimic. Am făcut tot ce a ținut de mine, dar atât s-a putut. Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drumul lui. Nu știu ce s-a întâmplat, nu am cerut explicații, nu sunt supărat. Eu mi-am făcut treaba cât am putut de bine, atât s-a putut și asta este viața”, a spus, pentru Liga2.ro, Herea, care crede că la noua sa echipă a pornit din această iarnă un proiect de viitor: „La Metaloglobus e foarte bine. Poate dacă te uiți așa în clasament, crezi că este un pas în spate, dar eu nu îl văd așa. Am venit aici pentru că este un proiect interesant, se dorește performanța și aici. O luăm pas cu pas. A contat și faptul că este fratele meu aici. Am mai jucat în trecut împreună la Balotești, ne-a mers bine și am zis să încercăm din nou să vedem ce iese. Am semnat până în vară, avem obiectiv să rămânem în Liga a 2-a. Eu cred că avem o echipă foarte bună, cu un grup unit și cred că vom face o jumătate de campionat foarte bună și ne vom salva de la retrogradare”.

Înaintea meciului direct din etapa a 23-a, dar și după desfășurarea celorlalte partide ale rundei, Petrolul a căzut pe locul 4, cu 48 de puncte, iar Metaloglobus e pe poziția a 15-a, cu 24 de puncte. În tur, bucureștenii câștigau cu 1-0 și le produceau ploieștenilor prima înfrângere în acest sezon. Unicul gol era marcat chiar înainte de pauză de Ștefan Niculae, jucător care se află și acum în lotul lui Laszlo Balint.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 02 Mar. 2019, 16:10 Campionat
Pe aceeași temă