Fără nici o îndoială, cea mai importantă echipă care activează în acest sezon în campionatele ligii a patra din țară, 42 la număr, și care e mare favorită să devină campioană și apoi să meargă la barajul pentru promovare în Liga 3 este Steaua. Clubul din Ghencea a aflat, astăzi, 19 februarie, competiția din care își va întâlni adversarul pentru dubla manșă din care câștigătoarea accede în al treilea eșalon fotbalistic, acolo unde „militarii” își doresc să ajungă de doi ani. Dacă vor ieși campioni, jucătorii lui Oprița vor întâlni la barajul pentru promovare în Liga 3 câștigătoarea Ligii a 4-a din Giurgiu.
Cel mai titrat club de fotbal din România, Steaua București, deținătoare a 21 de titluri de campioană a României, 22 de Cupa României, 4 Supercupa României, Cupa Campionilor Europeni din 1986 și Supercupei Europei din 1987, în urma deciziei Tribunalului București, va încerca pentru al treilea sezon consecutiv să acceadă în Liga 3. În precedentele două a pierdut titlul de campioană a Ligii a 4-a București în fața cluburilor Academia Rapid (acum FC Rapid 1923, prezent în Liga 2) și Carmen București (desființată din nou), deci și prilejul de a participa la barajul pentru promovare. De această dată, Steaua, condusă acum de Daniel Oprița și Iulian Miu, defilează în campionat și are un lot care se ridică cel puțin la nivelul Ligii 2, lucru spus de mulți oameni de fotbal, inclusiv de Erik Lincar, în urma unui amical în care „militarii” au câștigat cu 1-0 cu divizionara secundă Turris Oltul.
Steaua, mare favorită să câștige campionatul pe București în 2020
După 16 meciuri disputate în acest sezon de Liga 4, Steaua are tot atâtea victorii, un golaveraj incredibil, 129-4, și 48 de puncte, fiind urmată cel mai aproape de Bucharest United (43 pct.), Rapid 2 (41 pct.), Progresul București 2005 (34 pct.) și AFC Asalt (34 pct.). Steaua pare să nu aibă în acest campionat un adversar pe măsură care să îi pună, ulterior, probleme în play-off, acolo unde merg primele patru clasate din sezonul regulat, astfel că echipa lui Daniel Oprița are șanse foarte mari să iasă campioană în 2020 și să ajungă la barajul pentru promovare.
La barajul pentru promovare, Steaua va întâlni, conform tragerii la sorți de astăzi de la Casa Fotbalului, campioana Ligii a 4-a Giurgiu, unde o posibilă câștigătoare este greu de anticipat în acest moment.
Luptă strânsă în cele două serii ale Ligii a 4-a Giurgiu
Campionatul din Giurgiu este format diferit față de cel din București. Și aici se dispută un play-off, însă accederea în această fază are loc în alt mod.
La Giurgiu sunt două serii în Liga a 4-a, iar la play-off se califică primele două clasate din fiecare grupă. Câștigătoarea Seriei Sud va juca în play-off cu a doua clasată din Seria Nord, iar ocupanta locului 1 din Seria Nord va întâlni a doua clasată din Seria Sud. Câștigătoarele acestor două jocuri rezultate se vor califica în finală, iar învingătoarea va deveni campioana Ligii a 4-a și va urma să întâlnească în această vară reprezentanta Bucureștiului, cel mai probabil Steaua.
În acest moment, după desfășurarea a 15 etape, primele șase clasate din Seria Sud sunt Victoria Adunații Copăceni (37 pct.), Energia Remus (36 pct.), Spicul Izvoru (34 pct.), SCM Dunărea Giurgiu (33 pct.), Giganții Vărăști (32 pct.) și Argeșul Hotarele (32 pct.). În Seria Nord, cele mai bine clasate echipe sunt Argeșul Mihăilești (43 pct.), AFC Singureni (37 pct.), Bolintin Malu Spart (34 pct.) și Viitorul Tântava (34 pct.).
Reprezentanta Giurgiului a pierdut ultimele trei participări la baraj
Bucureștiul a fost repartizat în „Regiunea 6, Sud”, acolo unde sunt cuprinse și campionatele din Prahova, Călărași, Giurgiu, Ilfov și Ialomița. Putem spune că viitoarea campioană a Ligii a 4-a București a avut noroc la tragea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj. Aceasta va juca pentru promovarea în Liga 3 împotriva unui adversar care vine dintr-un campionat modest. Giurgiu nu are tradiție la barajele la promovare, drept dovadă că în acest moment nu are nicio reprezentantă în ligiile 2 și 3, exceptând-o pe Astra, din Liga 1, care este oricum o excepție, fiindcă clubul lui Ioan Niculae se antrenează la Ploiești și joacă la Giurgiu.
În precedentele trei baraje, reprezentantele Giurgiului au pierdut de fiecare dată: AS Mihai Bravu (0-3 și 1-6 cu CS Blejoi), AFC Singureni (0-7 și 1-10 cu FC R București, fostă Academia Rapid, actuala FC Rapid 1923), ACSM Dunărea Giurgiu (2-2 și 0-1 cu Agricola Borcea).
Ultima echipă din Giurgiu care a reușit să câștige un baraj și să promoveze în Liga 3 a fost Arsenal Malu, în sezonul 2016/2017, când a trecut cu două victorii chiar de o campioană a Capitalei, Progresul București, cu 2-0 și 4-1. Formația din Malu n-a rezistat însă mult la nivelul Ligii 3, după doar câteva etape în care a pierdut la diferențe mari de scor alegând să se retragă din competiție.
Baraj Giurgiu – București. Campioana Giurgiului va fi gazdă în tur
Meciurile de baraj din această vară vor avea loc pe data de 13 iunie 2020, ora 18:00 (turul), și 20 iunie 2020, ora 17:30 (returul). Conform „Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, sezonul competițional 2020/2021”, disponibil AICI, prima echipă extrasă din urmă la tragerea la sorți va fi gazdă în meciul tur. Giurgiu a fost extrasă prima, astfel că Bucureștiul va fi gazdă la retur.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Asociația Steliștilor ’47