Poli Timișoara a pornit în acest sezon cu gândul clar de a promova. Șansele de a obține licența sunt aproape de zero, iar acest lucru îi afecetază pe jucători. Totuși, aceștia încearcă să joace cât mai bine, pentru a fi văzuți de antrenorii sau patronii echipelor din prima ligă.
„Ce ne mai motivează? Din vară nu se știe ce se va întâmpla și, dacă noi jucăm bine, sunt unii patroni de la alte echipe care poate ne vor, poate prindem și noi contracte în Liga I sau afară. Noi așa gândim. Cel puțin eu așa gândesc, să îmi fac datoria, să joc bine, nu se pune problema să nu joc bine, să mă fac de râs”, a declarat fundașul Ioan Mera.
„Jucăm fără bani, dar jucăm cu sufletul”
Mera s-a supărat pe unii spectatori care i-au criticat pe alb-violeți după meciul încheiat 0-0, la Timișoara, cu Unirea Alba Iulia. „Știam că ne așteaptă un meci greu, dar nu știu ce s-a întâmplat, nu ne-am concentrat destul. Ei s-au apărat foarte bine, Stelian Gherman știa cum jucăm, a lucrat cu mulți dintre noi, și cu mine a lucrat acum cinci-șase ani. Asta este, nu am putut să dăm gol, din păcate. Sunt unii bucuroși, unii care acum cred că fac sărbătoare din faptul că am pierdut acasă două puncte. Nu contează cine. Am văzut că aici în Timișoara mulți abia așteaptă să facem un pas greșit, să pierdem, dar ei nu se uită că noi jucăm fără bani, jucăm cu sufletul, ne dăruim pe teren, dar din păcate câteodată nu ne iese”, a declarat fotbalistul timișorean.
Articol scris de Radu FAUR