Unul dintre marile regrete ale lui Adrian Marțian după înfrângerea „Bătrânei Doamne” la Râmnicu Vâlcea e legată de bani. Patronul arădenilor susține că a mai achitat un salar la mijlocul acestei săptămâni, ignorând cel puțin sfatul directorului executiv al clubului.
„Am zis să fiu băiat corect și jucătorii și-au mai luat un salar. Domnul Gheorghe Constantin mi-a spus că nu procedez bine, să le dau banii de abia după meci și a avut dreptate. Am avut imaginea unei echipe îmbuibate, saturate, care nu mai are pentru ce să lupte. Parcă cei de la Vâlcea aveam nevoie de puncte pentru a promova, nu băieții noștri de mare caracter. Atât de mult mi-a plăcut echipa, încât dacă ar fi să aleg între ea și o femeie frumoasă, un Top Model, aș alege fără să mă gândesc echipa mea”, și-a ironizat Marțian jucătorii, care – consider el – au făcut mișto de el prin prestația din Zăvoi. „Am fost un prost că am dat salarii înainte de meci, dar învăț din greșeli”, a fost concluzia lui Adrian Marțian.
Totodată, finanțatorul „alb-roșiilor” consideră s-au făcut destule erori legate de salarizarea unor utiști. „De cei 4000 pe care îi ia pe lună, Laso joacă când vrea el. Feussi ne costă și el cam mult după cât dă pe teren, iar de Matei ce să mai zic. Gio i-a promis că din ianuarie îi mărește salariul de la 1800 la 2200 de euro pe lună, iar eu a trebuit să-l moștenesc așa. Măcar dacă ar fi un fotbalist important, de fapt l-am văzut la Mioveni cât de important e…O să fac eu revoluție la vară, să vedem câte vedete din astea mai rămân la UTA!”, a mai punctat Marțian.
Sursa: Sport Arad
Foto Florin CEAUȘU