După victoria cu CS Otopeni,
tinerii fotbaliști ai Farului au prins curaj și își doresc să
continue pe această linie. Antrenorul Ioan Sdrobiș îi susține și
caută să îi motiveze cât de mult posibil.
„Am început să adunăm
puncte în clasament, puține, dar importante. Dacă scoatem o remiză,
sâmbătă, la București, cu Juventus, ajungem să avem cinci puncte
din cinci meciuri, ceea ce este o mare realizare pentru o echipă
care s-a format din mers. Încă avem carențe în organizarea jocului.
De săptămâna viitoare, vom face un pas înainte: stabilizarea pe
posturi și conturarea 11-lui de bază. Revenind la jocul cu
Juventus, îl vom aborda cu o turație în plus. Dacă vom reuși să ne
îndeplinim obiectivul, cu atât mai bine. Trebuie să întărim linia
de mijloc, dar să avem grijă mare și în apărare, compartiment
destul de nesigur. Sperăm să nu primim gol sau, dacă vom primi, să
dăm și noi măcar unul”, a spus „Părintele”.
Meciul Juventus – FC Farul, contând
pentru etapa a cincea a Ligii a doua, Seria I, se joacă sâmbătă, de
la ora 11.00, la București.
Mutulescu a prins
lotul de 18, Lupu – menajat
Mijlocașul la închidere Andrei Mutulescu (22 de ani) a prins lotul
pentru meciul cu Juventus, antrenorul Ioan Sdrobiș nefiind, însă,
hotărât dacă să-l folosească sau nu din primul minut.
„Mutulescu este apt de
joc, să vedem dacă va intra în primii 11. În lotul de 18 este cu
siguranță”, a explicat „Părintele”.
În schimb, tehnicianul a preferat
să-l menajeze pe Ionuț Lupu. Tânărul fotbalist a suferit o
întindere și nu va juca în meciul de sâmbătă. „N-am
vrut să-l forțez și să-i agravez situația. Risca să facă o ruptură
și nu mi-am asumat acest risc. Va avea șansa să ne ajute în
celelalte partide”, a spus Sdrobiș.
Sursa: cugetliber.ro