Mai buni în 10! Chindia a bătut Suceava în inferioritate numerică!

Marius ANGHEL 25 Oct. 2012, 15:52 Campionat

Chindia a obținut miercuri a doua victorie a sezonului, venită cu același scor cu care Verdeș&.co băteau acum zece zile FC Botoșani. Începutul n-a fost deloc plăcut pentru Chindia și pentru cei 700 de fani care au înfruntat vântul tăios și vremea rece: Cherchez a încasat două galbene stupide, în 90 de secunde, lăsându-și echipa în inferioritate numerică: primul pentru o simulare în careu, iar al doilea pentru un fault grosolan la Lozneanu. „Voi avea o discuție cu băiatul ăsta. Așa ceva nu se face”, a comentat tehnicianul Sebi Tudor.

În zece oameni, Chindia s-a instalat în careul moldovenilor, primele ocazii mari apărând în finalul reprizei.

La reluare, Verdeș (52, 55) a anunțat deschiderea scorului, cu două șuturi identice, din unghi, care n-au nimerit plasa Rapidului. Lozneanu (60) a reluat în poartă șutul-centrare al lui Șerban pentru 1-0, iar șapte minute mai târziu Băluță a închis tabela cu un eurogol, șut din marginea careului direct în vinclu. „Dedic golul familiei și colegilor. Am jucat bine și meritam victoria”, s-a exprimat puștiul Chindiei.

Cu victoria de miercuri, Chindia a acumulat opt puncte și a evadat din subsolul clasamentului seriei I.

700 de spectatori au asistat la Chindia – Rapid Suceava

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: PHOTOCHIC.ro

Marius ANGHEL 25 Oct. 2012, 15:52 Campionat
Pe aceeași temă