Luceafărul și Mioveni, egale într-un meci cu de toate. Oprița a recunoscut că bihorenilor nu li s-a acordat un penalty, „în compensație”

Marius ANGHEL 26 Apr. 2019, 18:17 Campionat
  • Luceafărul Oradea a remizat cu scorul de 2-2, astăzi, în jocul din etapa a 32-a a Ligii a 2-a pe care l-au susținut la Sânmartin în compania celor de la CS Mioveni.
  • Meciul a avut toate ingredientele: ocazii multe, goluri, un penalty acordat, unul neacordat și o eliminare. Oaspeții au fost cei care au marcat primii și tot ei conduceau la pauză cu 2-1.
  • Luceafărul rămâne pe poziția a 11-a a clasamentului, cu 39 de puncte, iar CS Mioveni e pe poziția a 7-a, cu 49 de puncte.

Jocul a debutat bine pentru elevii antrenorului Cristian Lupuț, care s-au instalat în atac încă din primele minute. Pe contraatac însă, argeșenii au marcat în minutul 8, după ce Andrei Hergheligiu a fost angajat în careu, a scăpat pe dreapta și a finalizat în gol la colțul lung, pe jos, cu un șut din 14 metri.

Luceferii au ripostat rapid și Constantin Roșu putea marca în minutul 12, aflat la 8 metri de poartă în poziție centrală, dar nu a reluat periculos. Golul egalizator al bihorenilor a venit în minutul 30, când George Paraschiv a pătruns în careu pe stânga și a șutat în diagonală, la colțul lung. Portarul Croitoru a atins balonul, dar nu a putut evita golul.

În minutul 39, Dean Beța, de la CS Mioveni, a fost eliminat direct după ce l-a ținut pe Paraschiv la circa 35 de metri. Atacantul orădean ar fi rămas singur cu portarul.

Deși au avut superioritate numerică, peste doar două minute luceferii au fost surprinși după un contraatac al celor din Mioveni. Simon Măzărache a primit în careu, a trecut printre doi adversari și a fost faultat pe portar la 9 metri. Arbitrul a dictat penalty și cartonaș galben pentru portarul Moga. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Andrei Hergheligiu, care a transformat fără probleme.

S-a intrat la vestiare cu avantajul de un gol al oaspeților, scor 1-2, dar repriza a doua a fost controlată în totalitate de Luceafărul, care nu a reușit însă decât un singur gol, ratând o serie de ocazii, fapt care l-a exasperat pe antrenorul Cristian Lupuț.

Penalty neacordat pentru bihoreni. Oprița: „Arbitrul a greșit în ambele părți”

Egalarea a survenit în minutul  57, după o centrare de pe dreapta. Vasile Pop a reluat cu capul din 6 metri, mingea a lovit bara, portarul Croitoru a scos, însă arbitrii susțin că mingea a trecut de linia porții și au acordat golul.

Un moment importat a fost în minutul 67, când Dulca a avut o cursă impetuoasă de 40 de metri, a trecut de patru jucători, a intrat în careu, unde a fost faultat, însă arbitrul a lăsat jocul să continue, cu toate că inclusiv antrenorul echipei din Mioveni, Daniel Oprița, a recunoscut, de mai multe ori, la conferința de presă, că a fost penalty. El a spus că arbitrul n-a acordat penalty „în compensație, după ce l-a eliminat ușor pe Beța”.

„A fost un meci dificil. Știam că Luceafărul joacă foarte bine pe teren propriu, iar noi am fost nevoiți să jucăm vreo 60 de minute în inferioritate. Jucătorii mei au fost niște eroi. Nu am înțeles nici programarea meciului, noi am jucat marți seara cu Petrolul, după care am avut o deplasare lungă până aici. Ce au vrut televiziunile oare? Până la urmă a fost un rezultat echitabil, arbitrul a greșit în ambele părți”, a spus Oprița.

Lupuț: „Rezultatul e nedrept. Clar, trebuia să câștigăm”

Deși antrenorul Cristian Lupuț a introdus un nou atacant, pe Ludușan, bihorenii nu au mai reușit să marcheze până la final, jocul încheindu-se la egalitate, 2-2.

„Consider că rezultatul este nedrept după situațiile și ocaziile pe care le-am avut. Clar, trebuia să câștigăm, dar acesta este fotbalul, puteam să și pierdem. Am fost conduși cu 2-1, după ce am luat ambele goluri foarte ușor, ceea ce mă nemulțumește total, mai ales la fundașii laterali, unde am fost foarte slabi. Am reușit să revenim de fiecare dată, echipa are potențial și mă bucur totuși că de patru etape nu suntem învinși. Consider că am avut un penalty clar, la Dulca, pe care nu l-a dat, dar astea sunt deciziile arbitrilor, nu pot să mă leg eu de ele acum”, a declarat, după joc, antrenorul gazdelor, Cristian Lupuț.

LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – CS MIOVENI    2-2
George Paraschiv 30′, Vasile Pop 57′ / Andrei Hergheligiu 8′, 42′ – pen.

Bg. Moga – Prejmerean, Oros (cpt.), Yabre, Moihedja (Al. Băican 79′) – C-tin. Roșu, Lu Yuefeng (Ciul 29′), Preoteasa (Ludușan 75′), Al. Dulca – Vas. Pop, G. Paraschiv
Rezerve: Moroz – Nemeș, Mitrică, Chiorean
Antrenor: Cristian Lupuț

Fl. Croitoru – Ct. Alexe, Beța, Burnea, Ed. Stoica (cpt.) – Trașcu, Rob. Boboc (C. Năstăsie 79′), M. Șerban, Măzărache (Rădescu 57′) – Hergheligiu, Alin Călin (R. Lazăr 46′)
Rezerve: Val. Sima – Al. Dumitrache, Isfan, Rob. Gherghe
Antrenor: Daniel Oprița
Eliminat: Dean Beța 39′ (eliminat direct)

Stadion: Luceafărul (Sânmartin – Bihor); Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Casian Băla (Arad) și Călin Cimponeriu (Lugoj).

Articol scris de Florin MIHALCA (Bihoreanul)
Foto: Oradea Best Photo

Marius ANGHEL 26 Apr. 2019, 18:17 Campionat
Pe aceeași temă