Local Kombat pe Mureș

Mihai Andries 30 Sep. 2013, 09:28 Campionat

Meci nebun sâmbătă seara la Târgu Mureș, între ASA și CS U Craiova. Oaspeții susțin că atmosfera a fost tensionată de directorul sportiv al gazdelor, Daniel Stanciu, care l-a acuzat înainte de meci pe Erik Lincar că a încercat să îi contacteze jucătorii. Tensiunea s-a simțit încă de la jumătatea primei reprize. Mureșeanul Szilagyi a fost eliminat la semnalizarea tușierului Miklos Nagy după ce l-a călcat pe gleznă pe Dragu. Gazdele au protestat violent și meciul a fost întrerupt mai multe minute, când a fost eliminat pentru proteste și antrenorul secund al lui ASA, Alexandru Radu. Însă cel mai tensionat moment a avut loc în minutele de prelungiri. Kovacs a dictat penalty pentru gazde considerând că Izvoranu l-a faultat pe Buhăescu. Izvoranu este eliminat, Bumba face 1-1 și mai apoi a început bătaia generală, care s-a lăsat cu două eliminări, Cioinac (ASA) și Pleșan (CS U)

Pleșan, bătut de două ori

Cel mai șifonat la meciul de la Târgu Mureș a ieșit Pleșan. Acesta a luat un pumn în față imediat după ce au început incidentele, pentru ca la vestiare, să fie agresat din nou. Pentru incidente, cei de la Târgu Mureș ar putea să aibă terenul suspendat, pentru că nu au asigurat securitatea la meci. Capul de acuzare va fi acela că Izvoranu a pătruns la final pe teren, deși nu mai avea voie după ce a fost eliminat. Și Kovacs este arătat cu degetul. Gazdele acuză că eliminarea lui Szilagyi a fost mult prea ușoară, iar oltenii contestă penaltyul.

Iordănescu: „Jucătorii au fost contactați”

Acuzele au continuat și la conferința de presă. „Băieții care au primit cartonașul roșu plângeau în vestiar și nu știau pentru ce l-au primit, iar în privința arbitrajului, ce să spun? Am văzut cum centralul avea în mână cartonașul roșu pentru a i-l arăta lui Izvoranu și de la margine i se spunea să arate doar galben. Trei jucători în care am deplină încredere au venit la mine și au declarat că au fost contactați de anumiți intermediari”, a atacat Iordănescu. „Eu nu am făcut și nu voi face nimic imoral. La mine nu este puroi, la alții este”, a replicat Lincar.

6 roșii a arătat centralul Istvan Kovacs sâmbătă seara, eliminându-i pe L. Szilagyi, Cioinac și secundul Alex Radu (toți de la ASA), dar și pe Dragalina, Izvoranu și Pleșan (toți de la oaspeți)

ASA TG. MUREȘ – CS UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-1
Bumba ”90+3 – pen. / Oprița ”67

ASA: Caparco – Homei (Hanca ”80), Vârtic, Patriche, L. Szilagy (cpt.) – Cioinac, Al. Dan – Bumba, Buhuși (R. Miclea ”61), Buhăescu – A. Crețu (Anuțoiu ”26). Antrenor Eduard Iordănescu
Eliminați: L. Szilagy (24), Cioinac (după meci) – ambii roșu direct

CSU: Brac – Cârjă, Ljubinkovic, Izvoranu, I. Stancu – Ad. Ionescu (cpt.) (Dragalina ”66), Pleșan – Cl. Dragu, Precup (Sin ”46), Oprița (Fl. Pătrașcu ”83) – A. Voinea. Antrenor Erik Lincar
Eliminați: Dragalina (76) – roșu direct, Izvoranu (90+3) – două galbene, Pleșan (după meci) – roșu direct

 

Articol scris de Daniel LUP și Mihai VEREȘ
Foto: Valics Lehel (Mureș.ro)

Mihai Andries 30 Sep. 2013, 09:28 Campionat
Pe aceeași temă