Revenirea lui Eric Lincar pe banca echipei CSM Rm.Vâlcea a fost de bun augur, oltenii obținând două victorii consecutive în deplasare și reintrând în lupta pentru promovare.
După reușita din etapa trecută, de la Reșița, Adrian Codin s-a remarcat la Slatina printr-o o „dublă” izbutită în minutele 4 și 85. La primul gol, Codin a concretizat cu capul centrarea excelentă de pe dreapta a lui Daniel Iancu. La a doua reușită, Vâlcea a beneficiat de o lovitură liberă indirectă din 12 metri, mingea a fost mișcată pentru Codin, care a înscris cu un șut puternic. Vâlcea a mai avut și o bară, în minutul 35, prin Iancu. Deși săptămâna trecută, după eșecul cu ASA soldat cu despărțirea de Claudiu Niculescu, Vâlcea părea să nu mai aibă speranțe, situația s-a schimbat.
„Nu am fost la fel de proaspeți ca la Reșița, dar important este că am câștigat. Jocul a fost mult sub cel pracicat la Reșița, dar înțeleg, din punct de vedere fizic, echipa nu a mai fost proaspătă. Dacă câștigăm sâmbătă cu Craiova, am fi la un punct de ei, am reveni în lupta pentru locul 2. Dar și Reșița are șanse, acum joacă acasă, suntem 3-4 echipe care ne batem pentru locul 2. Mi-e greu să cred că FRF nu va da acceptul Craiovei să promoveze, în România știți cum e, acolo s-a investit foarte mult. Noi încercăm să câștigăm cât mai multe meciuri și vedem la final pe ce loc vom fi. Nu am de luat nicio revanșă față de Craiova, eu îmi fac meseria și vreau ca echipa care m-a angajat să fie mulțumită de joc și de rezultate” a declarat Eric Lincar.
FC OLT SLATINA – CSM RÂMNICU VÂLCEA 0-2
Codin ”4, ”84
Bugiu – C. Căpățînă (Giurcă ”49), Crușoveanu, Gligor, Covalschi – A. Pavel, Quist (Vâlcică ”56) – M. Căpățînă (Huțanu ”51), A. Ignea, Bancu – Cl. Ionescu
Antrenor: Dan Oprescu
Matache – Samson, I. Stoica, Pîrvulescu, Briceag – Lircă (Danilo ”14, Cârstoiu ”57), Ov. Popescu, Bg. Geantă – Codin, Nkongue, D. Iancu (Ad. Popa ”71)
Antrenor: Erik Lincar
Stadion: „1 Mai” (Slatina); Spectatori: 400; Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina); Asistenți: Iulian Radu și Vlad Bârleanu (ambii din București); Jucătorul meciului: Adrian Codin
Articol scris de Adi GEORGESCU