Liderul și-a păstrat blazonul și a câștigat și la Buzău

Adrian Soare, Marius ANGHEL 13 Apr. 2014, 10:10 Campionat

Play-off? Ceva interzis pentru Gloria Buzău, echipă care, deși mai spera într-o minune, a încheiat campionatul cu o înfrângere. Una la limită (0-1) suferită chiar pe teren propriu în meciul disputat împotriva liderului seriei, CSMS Iași. De fapt, rezultatul a fost unul care a reflectat diferența de valoare dintre cele două combatante, moldovenii demonstrând că nu întâmplător emit mari pretenții la promovare. Buzoienii care încă mai visau la accederea în play-off au încercat să își surprindă adversara, însă mult mai matură în joc și pragmatică, formația din Dealul Copoului a reușit să le dea planurile peste cap.

După ce șuturile lui Pantelie (15) și Pușcașu (18) au ocolit ținta, oaspeții au replicat puțin mai târziu, când au și lovit decisiv. În urma unui contraatac, Al. Crețu a centrat de pe dreapta în careu până la Bosoi (25), care, rămas nesupravegheat, a reluat din trei metri sub bara transversală, deschizând scorul. Un avantaj fragil pentru formația antrenată de Lăcătuș consemnat la finalul primei părți a jocului și astfel Gloria Buzău se îndepărta din ce în ce mai mult de play-off.

În repriza secundă misiunea ieșenilor a devenit ceva mai ușoară după ce din minutul 63 a evoluat în superioritate numerică, fundașul gazdelor, Airinei, fiind eliminat pentru proteste și injurii la adresa arbitrului.

Chiar în ultimele secvențe ale partidei, moldovenii puteau înscrie din nou, dar mingea șutată de Novac a întâlnit bara și astfel oaspeții au câștigat la limită. Un rezultat în urma căruia gruparea din Crâng va juca în play-out pentru menținerea în eșalonul secund, iar CSMS Iași pornește ca principală favorită la promovarea din play-off.

GLORIA BUZĂ‚U
CSMS IAȘI
0-1

Bosoi ”25

Cr. Stoicescu – Bg. Dumitru (Dăniță ”74), C. Vlaicu, G. Bîrsanel, Airinei – M. Mihăescu (S. Moise ”57), G. Marcu (cpt.) – N. Crețu, D. Burlacu, A. Pușcașu – C. Pantelie (Bobe ”46)
Antrenor: Viorel Ion
Eliminat: Airinei ”63 (două galbene)

Caparco – Radovici, M. Mihalache, Al. Țigănașu, Vișa, Bosoi (Onofraș ”65), Olah (cpt.), Herghelegiu, Al. Crețu (Novac ”77), L. Dobre, L. Mihai (Mug. Dedu ”81)
Antrenor: Marius Lăcătuș

Articol și foto de Adi SOARE
 

Adrian Soare, Marius ANGHEL 13 Apr. 2014, 10:10 Campionat
Pe aceeași temă