„Lanternă rosie” înghițită de Dunărea

07 Mar. 2010, 17:43 Campionat

Meciul de la Râmnicu Sărat, acolo unde lanterna roșie spera să
lumineze în fața unor gălățeni aflați și ei în apropiere de tunelul
care face legătura cu eșalonul trei, a avut de toate. Mai exact
patru goluri, un penalty, două eliminări, lupte în noroi și ca
arbitru de centru, o femeie. Toate astea după ce fluierul de start
al confruntării s-a auzit cu o întârziere de 50 de minute, cauza
fiind terenul de joc care semăna mai degrabă cu o pârtie de
schi!

Gazdele erau „condamnate” să câștige această partidă pentru a
mai putea visa la o minune privind supraviețuirea, în timp ce
gruparea de la malul Dunării țintea și ea de cele trei puncte,
având în vedere situația din clasament. Din nefericire pentru ei și
cei aproximativ 300 de spectatori, care au îndurat frigul,
râmnicenii au comis-o, tabela de marcaj indicând la final 3-1 în
favoarea oaspeților.

Astfel, speranțele echipei antrenate de Mihai Ciobanu s-au
năruit precum un castel de nisip, CSM fiind după acest eșec ca și
retrogradată. Pe un teren plin de mocirlă era clar că cei prezenți
la meci vor primi fotbal cu pipetă. A fost un joc de angajament în
care oaspeții au gestionat mai bine situația. Nu trecuseră decât
zece minute și tribunele înghețau atât la propriu cât și la
figurat. Cum pe un astfel de teren sunt indicate șuturile de la
distanță, Cioinac a ținut și el cont de acest lucru și cu
o,,torpilă”de la aproape 25 de metri l-a executat pe portarul
gazdelor marcând un gol spectaculos.

Râmnicenii au simțit că viața în liga secundă li se complică și
mai mult așa că nu aveau altceva de făcut decât să înoate prin
noroi spre poarta lui Mindileac. Eforturile au fost răsplătite în
minutul 21 când la o acțiune ofensivă Târâlă primește o pasă în
careu și șutează cu sete de la patru metri restabilind egalitatea.
Un gol care reaprindea speranțele în tabăra gazdelor, dar numai
până la începutul mitanului doi. La numai două minute de la reluare
apare și prima fază controversată a partidei petrecută în careul
celor de la Râmnicu Sărat. În urma unui contact între un jucător
râmnicean și State, ultimul cade, iar arbitrul dictează penalty, în
ciuda protestelor elevilor lui Ciobanu. Execută Cucu și transformă
readucându-și din nou echipa în avantaj.

Cum un necaz nu vine niciodată singur, după numai un minut CSM
este nevoită să rămână în inferioritate numerică, Scarlat văzând
roșu în fața ochilor pentru lovirea intenționată a unui adversar cu
cotul. Iarăși o decizie pentru care colegii celui eliminat i-au
cerut socoteală fetei cu fluierul în gură. Din acel moment, gazdele
se ,,taie”, iar Dunărea profită de asta și la capătul unui
contraatac răsucesc și mai mult cuțitul în râna adversarei.
Noul intrat pe teren Cristea (min 72) închide tabela de marcaj
finalizând o acțiune personală cu un șut din șase metri. Cu șapte
minute înainte de finalul meciului râmnicenii mai primesc o
lovitură după ce portarul Budur primește al doilea cartonaș galben
pentru fault și implicit roșu. Deoarece formația din Râmnicu Sărat
efectuase toate schimbările, unul dintre jucătorii de câmp, și
anume Nejneru, s-a reprofilat luându-și locul între buturi.

Aceasta a fost istoria unui meci care pare să fi decis soarta
echipei râmnicene.

Articol scris de Adi
Soare

07 Mar. 2010, 17:43 Campionat
Pe aceeași temă