Prima lună a lui 2018 ar putea veni cu bani frumoși pentru fotbaliștii de la Chindia Târgoviște, locul 3 în Liga a 2-a la finalul primei părți a campionatului, adică tur plus două etape din retur. Cherchez & co au strâns 42 de puncte după 21 de etape, iar conducerea și asociații sunt așteptați acum să onoreze promisiunile făcute, se pare, în toamnă.
„Pentru clasarea în primele trei locuri ni s-au promis 150 de lei de punct, la finalul anului 2017 sau în ianuarie 2018. Noi am tras tare, să fim aproape de promovarea pe care o așteaptă suporterii de 20 de ani. E drept că nu sunt clauze în contracte, pentru banii ăștia, dar avem încredere în conducători”, au transmis jucători cu state vechi la Chindia, care își verifică zilnic cardurile.
Dacă s-ar respecta sistemul anunțat la început de sezon, un jucător care a evoluat în peste 75% din meciuri ca titular ar putea încasa lejer, doar din bonus, peste 1.000 de euro.
Altfel, jucătorii Chindiei se pregătesc în aceste zile la baza proprie, urmând ca la finalul lunii să meargă într-un cantonament centralizat la Mogoșoaia, la baza FRF.
Se face terenul de antrenament!
Consilierii locali târgovișteni au aprobat în ședința de vineri dimineață indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate pentru terenul cu suprafață sintetică din vecinătatea Complexului Turistic de Natație. Arena va avea 300 de locuri pentru spectatori, instalație de nocturnă, gazon artificial omologat FIFA și va costa aproximativ 500.000 de euro, jumătate din bani venind de la federație. Investiția ar trebui finalizată în nouă luni.
Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Eduard Găiseanu