Ionuț Popa nemulțumit cu remiza cu SSC Farul: „Rezultatul e inechitabil, trebuia să câștigăm”. Cei doi jucători pe care îi consideră mari câștiguri

Marius ANGHEL 08 Dec. 2018, 17:53 Campionat
Ionuț Popa nemulțumit cu remiza cu SSC Farul:

UTA a condus la Constanța prin golul lui Ciprian Rus, al 11-lea în acest sezon, din minutul 67, însă se întoarce la Arad doar cu un punct după meciul cu SSC Farul, după ce Marius Dumitrașcu (81) a egalat în final și a stabilit scorul final, 1-1.

Arădenii au terminat prima parte a sezonului pe locul 9, cu 29 de puncte, tot atâtea câte are și Energeticianul, care are însă un golaveraj mai bun.

Antrenorul Ionuț Popa regreta că jucătorii săi au scăpat victoria, considerând că „rezultatul e inechitabil, trebuia să câștigăm, dar ratările ne țin mereu cu sufletul la gură”.

„Am pierdut două puncte. Pe lângă gol, Rus și David Popa s-au aflat de două ori singuri cu portarul, în timp ce Farul a avut doar acea ocazie mare, prin Păun. Sunt mulțumit că ne-am impus și ca posesie, absolut toți jucătorii s-au implicat bine în joc pe un teren destul de greu și în fața unui adversar incomod acasă. Îi felicit pentru atitudine, doar că în astfel de meciuri trebuie să fim mai pragmatici dacă vrem să câștigăm”, a spus Popa, citat de Sport Arad.

Principalul roș-albilor a remarcat câștigurile UTA-ei după acest meci. „Cel mai mare lucru e debutul lui Cătălin Vulturar, la 14 ani, cred că e record în istoria UTA-ei. Iar David Miculescu va ajunge cel puțin de nivelul lui Dennis Man”, a mai declarat Ionuț Popa.

După acest meci, utiștii intră în vacanță, reunirea fiind programată pe 7 ianuarie 2019.

Marius ANGHEL 08 Dec. 2018, 17:53 Campionat
Pe aceeași temă