Șoimii Pâncota e la a treia înfrângere consecutivă sub mandatul lui „Mister”, toate surveninând la doar un gol diferență. La partida din această dimineață, 0-1 cu CS Mioveni, pâncotanii au avut om în plus pentru aproape 60 de minute, dar au trimis doar două șuturi pe poartă, de la distanță, prin Dragalina și Cioablă.
„E neplăcut, al treilea joc pierdut la un gol diferență, în condițiile în care în niciunul de până acum nu am fost dominați clar. Astăzi am jucat împotriva unei echipe care 80 de minute s-a apărat, dar lipsa unui om de gol și lipsa de idei în atac au făcut ca scorul să rămână același deși am stat așa mult la ei în careu. Nu am ales soluțiile bune, îmi pare rău că jucătorii care au jucat pe acest teren mult timp nu au înțeles situația de a se adapta acestui teren de 60 de metri pe lățime. Au înghesuit jocul pe centru când indicat era să joace în lateral cu pătrundere sau centrare în careu. Nu sunt mulțumit că au dus jocul doar așa, pe centru, cu devieri, când trebuia jucat doar pe margine. Iar loviturile libere și cornerele au ale soluțiile proaste, cu așa vânt, trebuie să bați spre poartă, nu invers. Sunt lacune mentale ce trebuie remediate, echipa a pus mingea jos, au forțat, i-am sufocat, dar nu așa cum vroiam eu”, a declarat Ionuț Popa.
Experimentatul tehnician a sesizat, încă odată, că marea problemă a echipei sale constă în ofensivă. Gavrilescu a fost opțiunea numărul unu pe postul de atacant al lui Ionuț Popa, dar improvizatul vârf nu a reușit să înscrie, ratând o ocazie monumentală în partea a doua când din doi metri a trimis pe lângă poartă. „Nu m-am gândit că nu le dăm un gol sau două, ei au ajuns la poartă doar pe greșeala noastră și cu o centrare din care au dat gol. E paradoxal acest fotbal, cu un singur jucător dintre patru au marcat. Nu avem om de gol, sper să câștigăm meciuri în play-out, băieții sunt supărați, i-am motivat cu o primă, sper să se rezolve și salariile, să fie mulțumiți și să joace mai bine. După joc, nu meritam sub nicio formă să pierdem acest meci. Marea problemă e că nu avem atacant, tot ce avem în ofensivă acum nu sunt de liga secundă. Am încercat cu Gavrilescu, dar el dă randament mai bun în deplasare, pe spații mari. Jocul per ansamblu a fost bun, nu meritam să pierdem”, a punctat „Mister”.
Ultimele zece minute i-au găsit pe cei de la Pâncota cu cei doi antrenori secunzi trimiși pe teren. Remus Lung și Dumitru Mitu au fost trimiși în teren de Ionuț Popa pentru a aduce un plus în ofensivă, dar aceștia nu au reușit să schimbe tabela: „Am încercat un element al jocului de disperare, în ultimele zece minute, am vrut să forțăm în ofensivă, ca antrenor nu poți controla jocul în acele momente, am avut și ghinion”, a încheiat Popa.
Sursa: Sport Arad