Ionuț Lupu și-a pierdut postul de titular la Farul

Fechita Bogdan-Andrei 10 Mar. 2011, 14:09 Campionat
Ionuț Lupu și-a pierdut** postul de titular la Farul

Antrenorul principal al Farului,
Gică Butoiu, a explicat de ce nu l-a mai titularizat în ultimul
timp pe Ionuț Lupu, unul dintre obișnuiții primului „11” în tur. În
partida de sâmbăta trecută, cu Viitorul, decarul Farului a intrat
pe teren în minutul 68, dar a avut o evoluție slabă.

„Nu știu ce se întâmplă
cu Lupu, poate că e supărat că nu joacă. Însă, la Farul, concurența
e acerbă, chiar dacă suntem puțini. Dacă nu demonstrezi la
antrenamente că meriți să fii titular, nu joci în primul 11.
Oricine, nu numai Lupu. Sascău (n.n. – înlocuitorul lui Lupu în
echipa de bază) are o capacitate bună de efort și face ambele faze,
spre deosebire de Lupu, care evoluează numai ofensiv. De altfel, de
aceea l-am băgat cu Viitorul, ca să impulsionez atacul, însă
mutarea nu a avut efectul scontat. De la intrarea lui Lupu pe
teren, totul s-a dat peste cap”
, a spus Butoiu.

Sursa: cugetliber.ro

Fechita Bogdan-Andrei 10 Mar. 2011, 14:09 Campionat
Pe aceeași temă