Ionul Popa a făcut calculele la UTA: „Încă șase puncte pentru îndeplinirea obiectivului îndrăzneț din retur, iar apoi vor veni și primele”. Ce spune despre jucătorii U21 și randament

Marius ANGHEL 04 May. 2018, 07:53 Campionat
Ionul Popa a făcut calculele la UTA:**

Mai sunt șase partide până la finele prezentei stagiuni de Liga a 2-a și Ionuț Popa și-a făcut calculele privind salvarea matematică de la retrogradare. Fără a pune la socoteală victoriile la „masa verde” cu ASU Poli și ASA Târgu Mureș, directorul tehnic al UTA-ei a punctat următoarele înainte de confruntarea de sâmbătă, cu Foresta Suceava.

„Clasamentul arată că ambele echipe sunt într-o zonă grea, iar meciul e important pentru că orice punct sau meci câștigat înseamnă dublu. Noi mai avem nevoie de încă șase puncte pentru a ne atinge obiectivul îndrăzneț din retur, pentru că în tur, știți foarte bine, a fost cu totul altceva”, a spus Ionuț Popa.

Totodată, „Mister” a recunoscut că îndeplinirea obiectivului atrage de la sine și obligații din partea conducerii clubului. „Când echipa e salvată matematic de la retrogradare, jucătorii își vor primi primele de joc promise. Cu cât se salvează mai repede, cu atâta mai repede își vor primi banii”, mai spune Popa.

Fiecărui titular al UTA-ei îi va reveni câte 400 de lei pentru un succes acasă, respectiv 600 de lei, în deplasare. Acești bani și nu alții se vor cumula când obiectivul va fi îndeplinit și matematic.

Și în tabăra adversarilor de sâmbătă, de la Șiria, vicepreședintele Forestei, Mihai Ungurian, a anunțat că fotbaliștii pregătiți de Florentin Petre au stabilită o primă specială în cazul în care vor reuși să salveze echipa de la retrogradare. Cu toate acestea, misiunea grupării sucevene pare foarte dificilă, mai ales din cauza subțirimii lotului de jucători. Odată cu excluderea din conducerea clubului a francezului Farid Khallaf, străinii Konate, Kharoubi și Renquin au plecat după el. Totuși, împotriva UTA-ei, „galben-verzii” vor conta pe 16 jucători în contextul revenirilor lui Vasile Dănilă și Mihai Mușea, care au fost accidentați în ultimele săptămâni.

Randamentul UTA-ei, influențat direct de cel al juniorilor: „Mi-am închipuit că pot și vor mai mult, parcă bat pasul pe loc”

Întrebat dacă e mulțumit de nivelul la care a ajuns echipa la două luni de la preluarea acesteia, Ionuț Popa a punctat următoarele: „Nu sunt mulțumit și vă spun de ce. Deși nu am activat în ultimii 7-8 ani în fotbalul din Arad, îi cunosc pe copiii din lotul actual, fiindcă o parte dintre ei mai veneau, cu antrenorii lor, pe la mine pe la bază în special pentru partea de individualizare. Apoi îi vedeam și la jocurile oficiale de copii și juniori și am crezut că vor progresa în pas săltat. Așadar, la început credeam că randamentul echipei se va datora și randamentului lor individual bun. Mai direct, mi-am închipuit că pot și vor mai mult, decât faptul că sunt tineri și sunt de perspectivă. Eu îmi doresc ca acel tânăr de perspectivă să confirme și în două-trei luni să ajungă un jucător valoros. Și spun asta prin prisma faptului că până acum au fost jucători de loturi naționale, selecționați atâta timp și au primit și admirația specialiștilor. Așadar, mă aștept și mai mult de la unii jucători, iar ei mă surprind, parcă stau pe loc. Așadar, nu pot fi mulțumit de randamentul general al echipei”.

Întrebat despre motivul acestei stagnări, directorul tehnic al „roș-albilor” a adăugat: „Eu nu am pregătit echipe copii și juniori, cred că antrenorii specializați în asta vă pot spune mai multe. Deseori am observat că un jucător bun de 15-16 ani la 20 de ani s-ar putea să nu mai confirme. Cred că este vorba despre reglaj sportiv și mental. Mă uit la unii și parcă joacă mai slab acum, la 19-20 de ani, decât o făceau la 16-17 ani, când au debutat în Liga a 2-a. Parcă nu au crescut, parcă bat pasul pe loc”.

Chiar dacă a încercat să nu dea exemple cu nume și prenume, în cele din urmă „Mister” a făcut-o. „De exemplu, Tănase care joacă mai demult la echipă. Mi-aș dori de el ca din punct de vedere mental să gândească puțin altfel jocul. Adică să aibă și alte preocupări, decât cele pe care le știm. Deposedare și pas cu primul jucător. Aș vrea să încerce o pasă grea, un dribling sau o apariție în atac și, de ce nu, chiar să șuteze de la 16 metri. Sigur, făcând toate astea se mai întâmplă să și greșești, a făcut-o un jucător important de la Roma în meciul de aseară cu Liverpool, darmite la noi…De asemenea, David Popa sau Albert (n.r. Stahl) sunt jucători de mare perspectiva, Jorza la fel, dar și ceilalți care sunt pe lângă ei. Poate e și vina noastră, căci așa cum nu ai răbdare cu un antrenor, să-l ții la echipă până ce demonstrează ceea ce poate prin rezultate, tot așa poate și noi ne grăbim și cerem prea mult. Poate să fie o cauză, să le ceri prea mult. Altfel, nimeni nu îi împiedică să rămână o jumătate de oră în plus după antrenamente să exerseze o pasă lungă sau medie sau finalizările. Nu îi obligă nimeni să plece de la antrenamente atât de repede. Iar un lucru bun pe care l-am realizat de când am venit la UTA este acela că am făcut din Motorul 2 un fel de casă a noastră. Ne-am stabilit acolo, nu ne mai mutăm ca și cu cortul, insistăm toți pe lângă oamenii de la bază ca terenul să fie cât mai bun, cât mai îngrijit. Putem munci bine și în voie și asta e foarte important. Cât despre terenul unu, trebuie să recunosc că am fost optimist în ceea ce privește termenul său de finalizare. Acum nu mai are rost să grăbim lucrurile ca să se facă un lucru greșit, poate. Eu zic că în două luni e gata, campionatul viitor îl începem acolo”, a mai menționat Ionuț Popa.

Încheiind paranteza despre juniori, experimentatul tehnician a dat exemple pozitive cu care a avut direct sau indirect tangență. „În anii 2000, la UTA l-am întâlnit pe Ianu. De când am venit al echipă a făcut numai pași în sus și a ajuns unde a ajuns, a avut parte de o carieră frumoasă. Mă refer și la la Sorescu, pe care eu l-am debutat în Liga 1 la ACS Poli. A jucat constant bine și acum a semnat cu Dinamo. În cazul lui Dennis Man nu era o problemă dacă va ajunge la Steaua, ci dacă va prinde echipa acolo, în locul cui va juca. Și iată că s-a impus și am spus-o și după ce am jucat cu Poli împotriva lor că Dennis Man e cel mai bun jucător de la Steaua. În fine, nu cred că atunci când Messi a ajuns la Barcelona cineva s-ar fi gândit că băiețelul acela cu picioare subțiri va ajunge să înoade mii de picioare la cel mai înalt nivel. La juniori cel mai important lucru este constanța lor în evoluții, lucru pe care – însă – nu-l poți afla dinainte nici în cele mai specializate laboratoare”, e concluzia lui Popa.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 04 May. 2018, 07:53 Campionat
Pe aceeași temă