Învinsă de codașa Miroslava, ASU Poli e precaută înainte de meciul cu „lanterna” Foresta: „E incomodă, vine după puncte, se poate închide”

Marius ANGHEL 15 May. 2018, 16:10 Campionat
Învinsă de codașa Miroslava, ASU Poli e precaută înainte de meciul cu

ASU Poli joacă, acasă, în ultima rundă intermediară din actualul sezon de Liga a 2-a, iar oaspeții vor fi cei de la Foresta Suceava, practic, „lanterna roșie” a ligii secunde. Timișorenii vin după o înfrângere rușinoasă la Știința Miroslava și nu au scăpat nici acum de toate problemele de lot.

Florin Lazea a rămas în Aradul natal după ce s-a accidentat în județul Iași, cu Știința, iar Ignea și Predescu sunt în continuare loviți. Cu aceste absențe, Antonio Foale, revenit el însuși după un control oftalmologic, spune că sunt șanse să debuteze câțiva juniori la acest meci.

„Meciul cred că va fi dificil, dacă noi nu ne luăm toate măsurile pentru acest joc. Echipa e incomodă, vine după puncte, se poate închide, să ne creeze probleme. Dar totul depinde de noi la meciul de mâine. Dacă noi jucăm și ne creăm ocazii de gol și dacă vom marca, ne putem face meciul ușor, și bineînțeles, dacă nu ne subestimăm adversarul. Vom miza în continuare pe Gașpar, pe Borbei, e aproape și Ursu”, a declarat polistul.

Jucătorii vor să se revanșeze după înfrângerea cu Miroslava

Sâmbătă, suporterii alb-violeți au mers aproape două zile cu trenul să vadă cum echipa și-a băgat singură mingea în poartă, la ultima fază. Ionuț Coadă, suspendat etapa trecută, spună că rezultatul din Moldova trebuie șters cu un succes.

„Este un meci dificil, cu o echipă imprevizibilă. Locul din clasament probabil nu le convine, vor veni cu gândul de a câștiga. Dacă noi nu luăm toată măsurile nu vom avea un meci ușor. Probabil ce s-a întâmplat la Miroslava e o întâmplare. Mâine, dacă vom avea atitudinea potrivită, să demonstrăm în fața suporterilor, totul va fi spre binele noastru. Mă gândesc că prima și ultima impresie contează. Am început bine campionatul și vrem să-l și terminăn așa”, a spus Coadă.

Alex Gașpar, testat de West Ham, așteaptă să marcheze pentru Politehnica

Alexandru Gașpar este cel mai talentat junior al ASU Poli. La doar 15 ani a dat probe la West Ham și acum vrea să marcheze în tricoul alb-violeților.

Va fi un meci greu pentru ei, își joacă ultima șansă de a rămâne în Liga a 2-a. Sper să fie un meci bun. Eu, personal, îmi doresc să joc și să și marchez dacă voi intra. La Poli este un grup foarte unit, m-au primit cu bine toți”, a spus puștiul Gașpar.

Înaintea desfășurării etapei a 35-a, ASU Poli e pe locul 7, cu 48 depuncte, iar Foresta are 33 și e pe locul 18.

Articol scris de Anda DELIU

Marius ANGHEL 15 May. 2018, 16:10 Campionat
Pe aceeași temă