Incidente la finalul meciului Petrolul – Farul! Oficiali și jucători ai celor două echipe s-au încăierat pe tunelul spre vestiare

Marius ANGHEL 29 Feb. 2020, 16:57 Campionat
Incidente la finalul meciului Petrolul - Farul!** Oficiali și jucători ai celor două echipe s-au încăierat pe tunelul spre vestiare

Spiritele s-au încins la finalul meciului dintre Petrolul și Farul, desfășurat astăzi, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, și încheiat la egalitate scor 0-0, în etapa a 23-a a Ligii 2. Oficialii și jucătorii celor două echipe s-au îmbrâncit și și-au adresat injurii pe tunelul care ducea la cele două vestiare.

Jocul practicat de Farul în meciul cu Petrolul, unul bazat doar pe apărarea rezultatului de 0-0 și în care atacul a fost total ignorat, și neputința gazdelor de a desface defensiva advers și a marcat, într-un moment în care nu-și mai dorea încă un pas greșit pe teren propriu în acest sezon, a dus la nemulțumiri din partea gazdelor și la reproșuri făcute oaspeților imediat după fluierul de final al arbitrului central Szabolcs Kovacs.

Gesturile lui Alexandru Stoica către public au încins spiritele

Se pare că totul a pornit de la gesturile făcute către publicul de la Tribuna I de către mijlocașul farist Alexandru Stoica, cu un trecut meteorit pe la Petrolul. Puțin a durat pentru ca acesta să fie tras la socoteală pe tunel, iar de acolo până la reproșuri, injurii și la îmbrânceli pe tunelul către vestiare a durat puțin.

Szabolcs Kovacs, Ianis Zicu și Octavian Grigore (vicepreședinte Petrolul) au intervenit pentru a calma spiritele. Incidentul s-a terminat după circa un minut, jucătorii Farului fiind trimiși la vestiar de căpitanul Vlad Muțiu, dar mai ales de fundașul Viorel Lică.

„Am încercat să calmez spiritele pe cât posibil. E normal să existe frustrare la cei de la Petrolul, pentru că ei sunt cei care au pierdut în această partidă. Ar trebui să fim mult mai educați și cu bun simț, să înțeleagă toți jucătorii că de la cei care conduc și de la cei mai mari pleacă respectul și bucuria de a juca fotbal”, a spus Ianis Zicu pentru TelekomSport.

Detalii despre meci poți vedea aici. VIDEO cu incidentele pot fi urmărite aici.

Petrolul și Farul au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul de la Ploiești, așa cum o făcuseră și în tur, la Constanța. Petrolul e, momentan, pe locul 5, cu 35 de puncte, iar Farul e pe poziția a 8-a, cu 33 de puncte. Locurile promovabile rămân departe de ambele echipe.

Marius ANGHEL 29 Feb. 2020, 16:57 Campionat
Pe aceeași temă