Impulsionată de gestul Politehnicii în derby-ul cu UTA, galeria FC Argeș se revoltă și se alătură cauzei „fotbalul este pentru suporteri”. Ce solicită înaintea meciului cu Mioveni

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Apr. 2018, 14:26 Actualizat: 25 Apr. 2018, 14:34 Campionat

ASU Poli Timișoara a abandonat, marți, în minutul 62 derby-ul cu UTA, cu riscul pierderii meciului la „masa verde”, penalizării cu încă trei puncte și primirii unei amenzi usturătoare. Decizia a fost luată „nu din lașitate, ci pentru un principiu, în semn de solidaritate cu suporterii timișoreni, care au efectuat deplasarea, aveau bilete valabile pentru acest joc, însă nu au fost lăsați să intre în stadion”, scrie site-ul oficial al clubului bănățean.

Sintagma „Un concept tot mai rar înțeles: fotbalul este pentru suporteri”, pe care timișorenii au tot repetat-o după jocul neîncheiat cu UTA, a fost adoptată imediat și de fanii echipei FC Argeș. Piteștenii sunt nemulțumiți de programarea următorului meci al favoriților, chiar derby-ul județului, cu CS Mioveni, și amenință că nu se vor prezenta la joc dacă partida nu va fi mutată la o altă dată sau oră.

Cel mai așteptat meci al sezonului de microbiștii argeșeni este derby-ul local dintre FC Argeș și CS Mioveni. Partida care are loc în cadrul etapei a 32-a a Ligii 2 a fost programată să se desfășoare luni, de la ora 15:00, într-o zi și la o oră nepotrivite pentru a atrage cât mai mulți spectatori în tribune.

Programarea cu CS Mioveni, lipsa spectatorilor la meciuri și incertitudinea dreptului la promovare

Programarea jocului cu CS Mioveni a scos la iveală și alte nemulțumiri ale fanilor alb-violeți, pe care nu au evitat să le facă publice. Suporterii echipei FC Argeș sunt total dezamăgiți de conducătorii clubului.

Primul motiv ar fi că aceștia nu se implică deloc în atragerea publicului la stadion, chiar dacă s-au lăudat că l-au adus în stafful tehnic pe Jean Barbu, ca director de marketing. Acțiunile acestuia lipsesc cu desăvârșire.

Iar al doilea privește incertitudinea asupra dreptului la promovare. Echipa se luptă pentru locul 3, care duce la baraj, însă juriștii și conducătorii clubului nu știu exact care este viitorul echipei, dacă poate sau nu să ajungă în această vară în Liga 1. 

Potrivit regulamentului, cum FC Argeș e un club de drept public, acesta nu poate promova în prima ligă.

Iată comunicatul galeriei FC Argeș:

„Fotbalul este pentru suporteri.

Dată fiind programarea meciul orgoliilor județene cu CS Mioveni în ziua de luni 30 Aprilie la ora 15.00, membrii galeriei sunt hotărați să nu se prezinte în tribune la acest meci.
Principalele motive invocate sunt:
– programarea meciului într-o zi și la o oră nepotrivită (nu toată lumea este bugetară și implicit liberă, e cald, se putea juca în nocturnă, de exemplu, într-o zi liberă);
– lipsa unor acțiuni din partea conducerii clubului de a atrage cât mai mulți spectatori, mai ales în aceste momente când echipa face spectacol;
– incertitudinea privind promovarea, chiar în condițiile câștigării barajului (de pe locul 3).

Considerăm ca e inadmisibil ca, în momentul de față, juriștii clubului și cei din conducere să nu știe exact care este viitorul echipei noastre, arătând o lipsă crasă de respect pentru munca de un an a jucătorilor și antrenorilor alb-violeți, pe care îi felicităm cu această ocazie pentru ultimele evoluții. Prin urmare, solicităm conducerii să facă toate demersurile legale în acest sens.

PS: Respect Politehnica Timișoara”.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FC Argeș Fans
 

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Apr. 2018, 14:26 Actualizat: 25 Apr. 2018, 14:34 Campionat
Pe aceeași temă