Îi „omoară” cu antrenamentele

26 May. 2009, 17:00 Campionat
Îi „omoară

Dincolo de toate, după meciul cu CFR, antrenorii arădeni au reacționat dur, sesizând valul de neîncredere care a înconjurat UTA. Astfel, au decis să-i „omoare” pe jucători cu pregătirea, alcătuind un program crâncen, cu zece antrenamente de duminică până miercuri.

Seria a debutat chiar duminică dimineață, la nici 12 ore de la finalul partidei cu CFR Timișoara, când utiștii au fost nevoiți să susțină testul Cooper, o alergare de 12 minute în care fiecare a fost obligat să parcurgă minim 3800 de metri. Testul s-a produs sub ochii suporterilor din galerii, prezenți duminică dimineață la stadion, pentru ediția a II-a a „Memorialului Marius Pintea”. Ieri, UTA a mai bifat două antrenamente, iar marți și miercuri sunt iarăși programate zile „duble”.

O asemenea decizie, de-a „ucide” echipa cu antrenamente într-un moment în care orice antrenor scade intensitatea ședințelor de pregătire, poate fi la rândul ei interpretată, însă scoate din calcule un blat colectiv. Ori antrenorii au bănuieli legate de lipsa de corectitudine a unor jucători și au ales să-i pedepsească pe toți, ori nemulțumirile tehnicenilor sunt legate de lipsa de motivație și de determinare a echipei, într-un moment în care avea ocazia să joace degajat, pentru spectatori, fără presiunea rezultatului. Ionuț Popa susține că a ales să-și pedepsească jucătorii din al doilea motiv, fiind extrem de supărat din cauza reacției echipei într-un meci pe care trebuia să-l câștige ușor și în care trebuia să puncteze la impresia artistică, pentru spectatori.

„Nu știu ce se va întâmpla cu echipa, n-am idee ce va urma din vară, nu știu dacă rămân ori dacă UTA va continua în aproximativ aceeași componență a lotului. Știu doar că, atât timp cât sunt aici, trebuie să-i învăț minte să joace fotbal. Poate după ce cele zece antrenamente de duminică până miercuri vor afla că fotbalul trebuie jucat și atunci când miza e mică, poate vor realiza că trebuie să rămână conectați până în ultimul minut al ultimei etape, poate își vor da seama că clubul, culorile și suporterii trebuie respectate”, a spus Ionuț Popa.
 

 

Articol scris de Sebastian Șiclovan

26 May. 2009, 17:00 Campionat
Pe aceeași temă