Gugulanii au „stricat” meciul de revenire „acasă” al lui CS Mioveni. Argeșenii n-au putut marca nici când au fost cu doi jucători în superioritate

După o pauză de mai bine de un an, stadionul Orășenesc din Mioveni a găzduit, sâmbătă, meciul din etapa a 19-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a dintre CS Mioveni și FC Caransebeș. Aproximativ 1.500 de spectatori argeșeni au luat cu asalt tribunele cochete ale arenei proaspăt renovate, însă jucătorii favoriți nu le-au putut face cadou și o victorie. Cele două echipe și-au împărțit punctele în mod egal după o remiză albă.

Partida a început într-un ritm lent, prima ocazie de gol venind abia în minutul 20, când Artean a șutat peste poarta apărată de Popescu. Șase minute mai târziu, banca tehnică a gazdelor, dar și jucătorii au acuzat un fault în careul celor de la Caransebeș, dar arbitrul central i-a acordat doar un cartonaș galben lui Ursu, pentru simulare.

Primă ocazie a galben-verzilor s-a înregistrat abia după 30 de minute scurse din meci, atunci când Alin Popa, aflat singur cu portarul Pascal, nu a reușit să fructifice ocazia, trimițând pe lângă poartă. Ultima ocazie de gol din prima repriză s-a consumat în minutul 42, când același Alin Popa a șutat la câțiva centimetri de poarta apărată de Pascal.

În primele 18 minute scurse din cea de-a doua repriză, Claudiu Niculescu, tehnicianul galben-verzilor, a efectuat trei schimbări, în replică Alin Artimon trimițând în teren doi jucători.

În prima jumătate a celei de-a doua reprize, meciul s-a desfășurat pe aceleași coordinate ca și în prima repriză, oaspeții având o ocazie importantă în minutul 81, când Artean a șutat de la câțiva metri de poartă, dar Popescu s-a întins și a respins balonul.

Ultimele zece minute din meci au fost extrem de dificile pentru caransebeșeni, deoarece atât Cotigă, fostul fundaș al CS Mioveni, cât și Pârvu au fost eliminați, ambii după ce au văzut al doilea cartonaș galben. De asemenea, după un schimb de replici între Alin Artimon și arbitrul central, tehnicianul lui FC Caransebeș a fost eliminat de pe teren în minutul 89.

CS MIOVENI        0
FC CARANSEBEȘ    0

Oct. Popescu, Bg. Stancu, Calvin, Cip. Negoiță, Ed. Stoica – Al. Răuță (cpt.), Biceanu, Honciu (Galan ”55) – A. Popa, Oct. Ursu (D. Iancu ”70), Nilă (M. Vintilă ”67)
Rezerve neutilizate: Fl. Croitoru – Mârzeanu, Ct. Stan, L. Todea
Antrenor: Claudiu Niculescu

Ad. Pascal – Cotigă, Cip. Dinu, Goșa (cpt.), Tomozei – Artean, S. Lupu (A. Roman ”75), Fl. Pârvu, Ad. Stoica (Negoescu ”77) – Săulescu, Al. Boștină (I. Stancu ”86)
Rezerve neutilizate: Coca – Al. Manea, H. Popa, Precup
Antrenor: Alin Artimon
Eliminați: Cotigă ”80, Fl. Pârvu ”87 (ambii pentru cumul de galbene)  

Stadion: Orășenesc (Mioveni); Spectatori: 1.500; Arbitru: Cristian Georgescu (București); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Mihăiță Necula (București); Jucătorul meciului: Bogdan Stancu.

Articol scris de Adrian CRÂNGANU
Foto: Gazeta de Mioveni

Pe aceeași temă