Gloria a scăpat victoria printre degete în duelul cu Unirea Tărlungeni

Adrian Soare, Marius ANGHEL 07 May. 2014, 21:10 Campionat

Urmărită de ghinion, Gloria Buzău a obținut doar o remiză (1-1) în confruntarea de astăzi, de pe teren propriu, cu Unirea Tărlungeni.

Hotărâte să își treacă în cont cele trei puncte puse în joc, gazdele s-au instalat repede la timona jocului reușind în nenumărate rânduri să pună în pericol poarta lui Dărăbanț. Prima ocazie de gol i-a aparținut lui Moise (11), care din poziție favorabilă, a tras puțin pe lângă țintă. La următoarea acțiune ofensivă echipa din Crâng putea deschide scorul, dar goalkeeperul oaspeților s-a opus cu o intervenție providențială, scoțând de sub transversală mingea șutată de Pantelie (14).

Ceva mai târziu, Dărăbanț s-a remarcat din nou după ce a respins de la rădăcina barei șutul expediat din interiorul careului de Moise (25). Peste două minute, jucătorul buzoian a centrat perfect pentru Pantelie (27), iar acesta a reluat cu capul, din șase metri, în transversală.

Gloria și-a sufocat în continuare adversara, iar Crețu (35) a irosit și el o uriașă ocazie de gol când, la o centrare a lui Marcu de partea dreaptă, a trimis cu capul din apropiere, peste poartă, spre dezamagirea colegilor și a suporterilor.

Spre finalul primei reprize, oaspeții au avut o tresărire de orgoliu care se putea solda cu gol. La un contraatac rapid purtat pe partea dreaptă, Neculai i-a pasat lui Brujan, care a trimis în careu la Marin (43), acesta șutând puternic, însă portarul formației buzoiene a respins miraculos și astfel tabela a rămas imaculată.

Chiar în debutul reprizei secunde, gazdele au izbutit să deschidă scorul prin Pușcașu, care a marcat cu un șut plasat, de la 14 metri. După doar câteva minute, buzoienii au înscris din nou, însă golul lui Pantelie (50) a fost anulat pe motiv de ofsaid.

După ce Crețu (52) și Moise (64) au trimis pe lângă poartă, spre finalul meciului, echipa lui ,,Vioară” s-a convins că fotbalul nu iartă atunci când te joci cu ocaziile. În urma unei acțiuni ofensive, Elek (86) a profitat de gafa fundașilor buzoieni și scăpat singur cu Gherasim, l-a învins pe acesta cu un șut, de la zece metri, restabilind egalitatea. Dealtfel una nesperată pentru echipa din Tărlungeni, dominată clar la toate capitolele de Gloria Buzău.

GLORIA BUZĂ‚U
UNIREA TĂ‚RLUNGENI
1-1

Pușcașu ”46 / Elek ”83

Gherasim – Airinei, Ct. Vlaicu, Bârsănel, Agache – M. Mihăescu (Abba ”89), G. Marcu (cpt.) – S. Moise (G. Ion ”74), Pușcașu, N. Crețu (M. Voicu ”90) – Pantelie
Antrenor: Viorel Ion

Dărăbanț – Vlăsceanu, R. Barbu (Iaru ”46), Tatarciuc (A. Postolache ”55), Frîncu – Brujan, Antoche – S. Marin, L. Nicolae (cpt.)(Marcăș ”46), Al. Neculai – Elek
Antrenor: Laszlo Balint

Articol și foto de Adi SOARE

Adrian Soare, Marius ANGHEL 07 May. 2014, 21:10 Campionat
Pe aceeași temă